Centrele P.E.N. din Republica Moldova și din România – filiale ale Asociației Mondiale a Scriitorilor PEN International cu sediul la Londra – își exprimă solidaritatea cu poporul ucrainean care manifestă în aceste zile la Kiev și în alte orașe ale țării în favoarea opțiunii de integrare europeană. Printre cei care participă la „Euromaidan” se află și mulți scriitori, jurnaliști, oameni de creație cu care împărtășim aceleași valori ale libertății și democrației. Locul Ucrainei este incontestabil în familia europeană, acolo unde se află deja prin cultura și tradițiile sale seculare.
Pe 29 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, Republica Moldova și Georgia au parafat acorduri de asociere și liber chimb/schimb cu Uniunea Europeană. Tot atunci și Ucraina, care a inițiat mai devreme aceste negocieri, ar fi trebuit să semneze propriul acord de asociere cu UE. Din păcate, interesele egoiste ale conducătorilor săi, dar și presiunile Rusiei, care este gata să recurgă la orice mijloace, inclusiv la sancțiuni de ordin politic, economic și militar, pentru a menține fostele republici sovietice în sfera ei de influență, au deturnat pentru moment șansele de integrare europeană ale Ucrainei.
P.E.N. Moldova și P.E.N. România susțin protestul pașnic al celor adunați pe „Euromaidan”, susțin dreptul ucrainenilor de a-și alege în mod liber și democratic calea de dezvoltare. Victoria opțiunii europene a Ucrainei va înlesni și procesul de integrare în spațiul occidental a Republicii Moldova, va accelera reformarea și modernizarea societății moldovenești, precum și lichidarea sechelelor moștenirii imperialiste sovietice, va crea condiții pentru rezolvarea conflictului separatist din estul Republicii Moldova.
P.E.N. Moldova împreună cu P.E.N. România condamnă folosirea forței de către poliția și structurile de securitate de la Kiev împotriva