Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Permisele ar putea fi suspendate 3 ani! Vezi cine vrea acest lucru

Publicat in Click, joi 27 iunie 2013 ·

Radu Stroe, ministrul de interne, are de gând să schimbe din nou Codul Rutier. Îngrijorat de numărul tot mai mare de accidente, demnitarul se gândeşte serios să mărească perioada de suspendare a permisului de conducere până la trei ani.

Zeci de accidente grave au loc zilnic pe străzile patriei.

Pentru că şoferii nu mai sunt speriaţi de amenzi, pe care de cele mai multe ori nici nu le plătesc, ministrul de interne are de gând să umble la perioada de suspendare a carnetului.

Acesta a declarat aseară la Realitatea tv că cei care încalcă grav legislaţia rutieră ar trebui să nu mai conducă timp de trei ani.

„Ăştia care au maşini scumpe nu se mai uită la bani. Le dă tata şi dau pe amendă chiar şi 100 de milioane, dacă e nevoie. Aşa că cine trece pe roşu, urcă băut la volan şi mai face şi accidente să li se suspende permisul trei ani", a spus Radu Stroe.

În prezent, perioada maximă de suspendare a permisului este de trei luni, iar şoferii, care merg la sală ca să fie reevaluaţi şi trec cu bine examenul, îl primesc după o lună.

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski l-a demis pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat a Ucrainei

Mediafax acum 30 minute
Printre principalele sarcini ale UDO se numără asigurarea securităţii preşedintelui Ucrainei şi a oficialilor de rang înalt ai statului, precum şi protecţia clădirilor administrative şi a obiectelor autorităţilor de stat din Ucraina, informează Kyiv

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 20 minute
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 31 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum 27 minute
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA

Adevarul acum 34 minute
Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit joi, 9 mai, la Washington, cu președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson.

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Marcel Ciolacu: Prim-miniştrii se schimbă unul pe an. Eu sunt al zecelea în această serie, şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că prim-miniştrii se schimbă unul pe am şi el este al zecelea în această serie. ”Şi eu o să mă schimb cât de curând, fiindcă mandatul este până la sfârşitul anului”, a mai spus şeful Executivului, el precizâ

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°