Vladimir Tismăneanu: "Anul 2009 va fi unul al luptei dintre memorie şi uitare."

Oricât s-ar strădui revizioniştii normalizatori şi nostalgicii falsificatori să prezinte regimul comunist drept unul firesc, adevărul nu poate fi însă sugrumat. Reiau aici unele pasaje din interviul cu Vlad Mixich, care a fost publicat pe HotNews la sfârşitul lunii decembrie 2008. Titlul articolului este inspirat de contribuţiile lui Alain Besançon, ale lui Leszek Kolakowski şi ale Monicăi Lovinescu pe tema salvării memoriei. Din perspectiva asumării trecutului traumatic, eu aş compara România de astăzi cu alte state postcomuniste, inclusiv cu situaţia din Germania de după 1989. Acolo s-a înfiinţat, în anii ’90, o comisie a Bundestagului pentru analiza dictaturii PSUG, condusă de fostul disident, pastorul luteran Reiner Eppelmann. Raportul Final al acelei comisii, final doar în sensul că încheia o activitate a unui for ştiinţifico-moral, a propus o analiză riguroasă a instituţiilor şi a metodelor care au caracterizat regimul leninist din fosta RDG. Nu ştiu alt caz, cu excepţia României, unde să se fi întâmplat un asemenea lucru. Activitatea Comisiei Prezidenţiale pe care am condus-o, precum şi aceea a Comisiei Prezidenţiale Consultative (înfiinţată în aprilie 2007) care lucrează acum pentru punerea în practică a recomandărilor asumate de preşedintele Traian Băsescu, a fost inspirată şi de precedentul german.

În comparaţie cu perioada de dinainte de 2006, s-au realizat lucruri esenţiale, dar nu suficiente: o largă deschidere a arhivelor naţionale, inclusiv crearea fototecii perioadei comuniste; publicarea la Polirom a „Manualului de istorie a comunismului“ şi introducerea acestei teme ca obiect de studiu în licee (deocamdată opţional); o serie de acţiuni simbolice cu impact puternic (vizita preşedintelui Băsescu la Memorialul de la Sighet, funeraliile Monicăi Lovine