I nvidia lucrează bineînţeles, oriunde şi oricînd. La noi, e de ajuns să amintim motivul omorîrii ciobanului din "Mioriţa". Astăzi sîntem în situaţia în care mentalitatea colectivistă e încă foarte prezentă, în vreme ce diferenţele de avere între oameni sînt din ce în ce mai mari şi, totodată, extrem de vizibile. Date care, suprapuse şi peste spiritul popular expansiv, temperamental, latin, dau rezultate nefaste. Invidia capătă proporţiile unui fenomen social, generînd frustrări cronice. Studiile sociologice arată ca nu mai puţin decît două treimi din populaţie dă vina pe alţii atunci cînd e să explice situaţia proastă în care se află. Există părerea larg răspîndită că bogăţia se obţine numai prin furt sau din exploatarea altora. Părere întreţinută şi de dezvăluirile neîntrerupte ale afacerilor necurate în care sînt implicaţi bogătaşi şi mai marii zilei. Invidia cu nuanţe admirative şi care să creeze modele de urmat devine din ce în ce mai greu posibilă. Ura şi sentimentele

distructive sînt mai la îndemînă. Întrebarea care se pune de cele mai multe ori este nu "de ce nu am şi eu?", ci "de ce are cutare?". Şi orice personalitate care apare trebuie numaidecît denigrată într-un fel sau altul, orice afacere sau acţiune, indiferent cît de bună, trebuie sabotată, orice idee trebuie compromisă. Îndreptate în special asupra celor ce se întîmplă în interiorul ţării, invidia şi frustrările se extind, nu rareori, asupra Occidentului înstărit şi nepăsător. (Chiar dacă nu se mai spune ca altădată că ei construiau catedrale, în vreme ce noi îi apăram de turci.) Nu puţini erau aceia care după 11 septembrie comentau: vai ce nenorocire, dar... Un dar urmat inevitabil de o răutate a cărei cauză profundă nu putea fi altceva decît invidia... Anti-americanismul global, ieşit la iveală cu acea ocazie, pare să fi avut la bază invidia. Iar în România a apărut un banc: ce nu au ame