Un rom craiovean, pe numele căruia a fost emis, la începutul lunii iunie, un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, a fost prins de poliţiştii doljeni pe Aeroportul Băneasa.
Un grup infracţional organizat a intrat în atenţia ofiţerilor Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova la începutul acestui an, membrii săi fiind suspectaţi că se ocupă cu traficul internaţional de droguri. Poliţiştii aveau informaţii că aceştia procură droguri de mare risc din Italia, le introduc în ţară ascunse în pungi de cafea şi le distribuie în cluburile şi discotecile din Craiova.
La începutul lunii iunie, poliţiştii au aflat că trei dintre membrii grupului, Ionel Delcea, zis Nixon, de 37 de ani, Sorin C., de 15 ani, zis Bingo, şi Alina-Ştefania Călin, de 25 de ani, toţi din Craiova, urma să plaseze o cantitate de droguri. A fost organizată o acţiune de prindere în flagrant a celor trei suspecţi, aceştia fiind reţinuţi la intrarea în Craiova, pe DE 70, în timp ce se deplasau cu un autoturism Audi.
Vaginul, ascunzătoare pentru cocaină
După blocarea maşinii în trafic, romii nu au vrut să coboare şi s-au încuiat în Audi, fiind scoşi cu forţa de poliţişti. S-a trecut la perchiziţionarea automobilului şi a celor trei romi, dar nu au fost găsite droguri, în ciuda informaţiilor pe care le aveau poliţiştii. În ultimă instanţă, s-a hotărât ca Alina-Ştefania Călin să fie supusă unui control ginecologic, oamenii legii bănuind că ea ţine ascunse stupefiantele. În vaginul femeii au fost găsite zece grame de cocaină şi 40 de grame rezină de canabis (haşiş), iar anchetatorii au stabilit că drogurile găsite asupra craiovencei fuseseră procurate din Roma de alt membru al grupului infracţional organizat, Constantin Călin, de 20 de ani, din Craiova, şi introduse în ţară de minorul Sorin C., prin