Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BiMS, la Talcioc Cultural

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 24 aprilie 2013 ·

BiMS (Butterflies in My Stomach), una dintre cele mai cunoscute, respectate şi dorite formaţii de nu-jazz, funk şi acid-jazz din România, va concerta vineri, 26 aprilie, începând cu ora 21.00, la Talcioc Cultural.

BiMS a fost selectată, în anul 2006, printre cele mai bune trei trupe noi din lume

BiMS a fost prezentată de BBC ca fiind una dintre puţinele trupe care promovează acid-jazz-ul în România. În anul 2006, BiMS a fost selectată printre cele mai bune trei trupe noi din lume, la secţiunea Electronic, în urma unui concurs iniţiat de casa de discuri Sony şi prestigioasa publicaţie „Billboard”. Încă de la început, trupa a avut numeroase concerte în majoritatea cluburilor din România, dar şi participări la cele mai importante festivaluri (Stuffstock, Fân Fest, Felsziget, NewJazz - Iaşi, B’ESTFEST).

În anul 2010, BiMS a început o colaborare cu Institutul Cultural Român (ICR) care s-a materializat în organizarea a două evenimente culturale de susţinere a spectacolului „Enescu Re-Imagined“, un proiect iniţiat de pianistul Lucian Ban şi contrabasistul John Hébert. Tot în cadrul colaborării cu ICR, în 2011, BiMS a reprezentat România la Berlin la „Romanian Music Nights”.

Primul album al trupei, “Magic Store”, a fost o premieră discografică românească a unui stil muzical complex şi elevat. Albumul a fost lansat pe 31 martie 2011, în clubul Silver Church din Bucuresti.

Cei cinci membri ai trupei promit că va fi o noapte specială

BiMS își vor deschide aripile muzicale pentru a prezenta publicului sucevean atât piese cunoscute („Tricoul”, „Million Dollar Baby”, „Another You”, „Lucrurile bune”), cât și piese noi a căror amprentă e la fel de specială și elegantă ca toată muzica “fluturilor din stomac”.

Cei cinci membri ai trupei - Catrinel, Bujor, Meghi, Laurentze și John - promit că va fi o noapte specială.

E d

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 2 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 3 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 5 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 7 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 4 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 3 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 2 ore
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°