Ieri, la sediul clubului HC Urban Braşov, vicecampioana naţională a sunat adunarea. Au răspuns prezent noul antrenor al echipei, Herberth Muller, alături de jucătoarele care au încheiat campionatul precedent şi o parte dintre noile achiziţii: croata Lidija Horvath, fostul portar al naţionalei Ildiko Barbu-Kerestesz, unguroaica Gabriela Iuhasz, cehoaica Miriam Simakova. Cele trei componente ale naţionalei României, Ionela Gâlcă-Stanca, Carmen Amariei-Lungu şi Cristina Neagu, dar şi coreeanca Woo Sun Hee se vor alătura echipei după încheierea Jocurilor Olimpice din China. Portarul Natalia Spirova şi portugheza Alexandra Barbosa, care au ajuns în ţară seara trecută, se vor alătura lotului numai în cursul acestei dimineţi. A fost un prim contact înaintea începerii pregătirilor pentru un sezon dificil, atât în campionatul intern, cât şi în preliminariile Ligii Campionilor.
Gânduri mari sub Tâmpa
Noul antrenor, ca şi noile achiziţii au fost de acord la unison că vor porni cu gânduri mari în competiţiile în care sunt angrenaţi. Primul care a fost interpelat a fost antrenorul german Herberth Muller, care s-a arătat deosebit de mulţumit cu ceea ce a găsit la Braşov: „Am rămas plăcut surprins de felul cum domnul Florescu s-a prezentat la Nurnberg, ceea ce m-a determinat să iau această decizie de a veni la Braşov. Tot ceea ce a promis până acum se pare că este adevărat. Este foarte frumos felul cum oamenii ne-au întâmpinat aici. Acum mergem să găsim o sală, o pistă de alergare şi tot ceea ce ne trebuie acum să începem treaba”. În ceea ce priveşte lotul, acesta a completat: „De fapt, o luăm de la capăt. Vrem să clădim o echipă bună, cer puţină răbdare în schimb, să ne apucăm de treabă şi să facem ceea ce trebuie să ajungem acolo sus. Am avut ghinion la tragerea la sorţi să cădem cu Ikast, care este o formaţie puternică, poate cea mai puternică cu care am fi p