Un raport al Curţii de Conturi, finalizat recent arată nereguli mari la primăriile din judeţ şi în special la Primăria Timişoara. Principalele abateri se referă la neurmărirea banilor pe care primăria trebuia să-i încaseze din diferite surse.
Ilegalităţile depistate de Curtea de Conturi în tot judeţul arată nereguli financiar-contabile şi fiscale, dar şi abateri în privinţa gestionării şi folosirii banilor publici sau a patrimoniului comun. „S-a constatat existenţa unor fapte pentru care există indicii că au fost săvârşite cu încalcarea legii penale”, mai arată raportul Curţii de Conturi. Valoarea prejudiciilor constate în tot judeţul din aceste motive este de aproximativ 2,5 milioane de euro.
Teren din centrul Timişoarei, dat pe ochi frumoşi
O categorie de nereguli descoperite la Primăria Timişoara se referă la „nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri din închirieri de terenuri”. Cu alte cuvinte primăria a dat în chirie terenuri pe gratis, fără a încasa bani de la chiriaşi sau fără a încasa sume suficiente. Un astfel de caz, descoperit de Curtea de Conturi se referă şi la un teren concesionat în centrul istoric al Timişoarei, la care de asemenea nu s-a urmărit încasarea banilor. "Nu ştiu despre ce este vorba. Am transmis colegilor care trebuie să se ocupe de fiecare aspect", a spus şeful Direcţiei de Patrimoniu, Nicuşor Miuţ.
Afacere cu staţie ecologică de carburanţi
Potrivit sursei citate, Primăria Municipiului Timişoara s-a mai asociat cu o firmă privată pentru realizarea unui staţii ecologice de carburanţi, dar societatea nu şi-a respectat angajamentele din contract, iar primăria trebuia să penalizeze societatea, lucru care nu s-a întâmplat. Alţi bani s-au pierdut şi prin Direcţia Fiscală a Primăriei, care nu a calculat corect taxele şi impozitele unor firme. Din motivele amintite, bugetul local a