Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Panasonic şi Sharp, un alt gigant japonez e pe marginea prăpastiei

Publicat in Capital, duminică 11 noiembrie 2012 ·

Producătorii japonezii de electronice trec prin cea mai grea perioadă din ultimii ani, înregistrând pierderi în fiecare trimestru, iar ratingurile lor au ajuns să fie retrogradate la cele mai joase niveluri.

Ratingul companiei Sony, care a înregistrat pierderi pentru al şaptelea trimestru consecutiv, a fost retrogradat de agenţia de evaluare financiară Moody's la Baa3 de la Baa2, citând cererea din ce în ce mai mică înregistrată de companie pe segmentul televizoarelor şi camerelor foto. Perspectiva asociată ratingului este una negativă.

Este pentru a treia oară anul acesta când ratingul Sony a fost retrogradat de Moody’s. De asemenea, Standard & Poor a tăiat ratingul pe termen lung al companiei de două ori. Sharp şi Panasonic sunt în aceeaşi situaţie, ratingul lor fiind retrogradat de Fitch Ratings, respectiv Standard & Poor.

Ratingul Sony a scăzut saşe niveluri, de la Aa3 în 2003, la Baa2 în prezent. Compania care a inventat walkmanul se luptă de ani buni să ţină pasul cu Apple şi Samsung, nereuşind însă să lanseze un produs revoluţionar.

Sony a înregistrat o pierdere de 195 de milioane de dolari în trimestrul trei, încheiat la 30 septembrie , deşi analişti se aşteptau la profit. Kazuo Hirai, CEO-ul Sony, a anunţat că va concedia 10.000 de angajaţi şi va renunţa la mai multe active, focusul fiind în prezent pe dispozitive mobile, jocuri şi camere foto.

Sharp, cel mai mare producător de ecrane cu cristale lichide din Japonia şi unul dintre cei mai mari producători de aparatură electronică din lume a anunţat, recent, că se aşteaptă la pierderi de aproape şase miliarde de dolari în acest an fiscal, reprezentanţii companiei având îndoieli privind supravieţuirea acesteia. Anunţul Sharp a venit la doar o zi după ce Panasonic a anunţat că pierderile sale ar putea fi de 9,5 miliarde de dolari.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 8 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. El s-a ridicat în picioare la marginea patului

BusinessMagazin acum 12 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

12°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°