Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANM: Vremea până pe 25 august

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

ANM a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 15 - 25 august, pentru fiecare regiune a ţării.

În Banat temperaturile maxime vor creşte uşor în primele două zile, atingând medii de aproximativ 34 de grade Celsius pe data de 13 august, după care scad treptat până la 27 de grade, pe 15 august. Ulterior valorile diurne vor creşte din nou până la medii de 32 de grade în perioada 19 – 22 august, apoi se vor apropia de 30 de grade spre sfârşitul intervalului. Minimele termice vor avea mici fluctuaţii şi se vor situa în medie între 14 şi 18 grade Celsius pe tot parcursul intervalului de prognoză.

Averse slabe îşi vor face apariţia îndeosebi în zilele de 14 şi 15 august, dar şi în jurul datei de 20 august.

În Crişana maximele termice vor creşte uşor în primele două zile şi vor ajunge în ziua de 13 august la medii în jurul a 32 de grade Celsius, după care scad treptat până la o medie de 26 de grade, în data de 15 august. În zilele următoare valorile diurne vor creşte din nou până la medii de 30 de grade în perioada 19 – 23 august, apoi se vor apropia de 28 de grade în ultima zi a intervalului. Temperaturile minime se vor încadra în medie între 13 şi 17 grade de-a lungul intervalului de prognoză.

Probabilitatea de averse slabe va fi mai mare în zilele de 14 şi 15 august, dar şi în jurul datei de 20 august.

Vremea în Transilvania se va încălzi uşor în primele trei zile, astfel încât maximele vor ajunge în medie la valori în jur de 30 de grade Celsius, după care scad pâna la medii de 24...25 de grade, în perioada 15 - 16 august. Din 17 august temperaturile diurne vor creşte din nou până la medii în jur de 28 de grade în perioada 19 – 22 august, apoi se vor apropia de 26 de grade spre sfârsitul intervalului. Minimele temice se vor situa în medie între 13 şi 16 grade în perioada 12 – 16 august, apoi

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Grindeanu: Restart pentru Autostrada Braşov-Bacău! CNAIR a desemnat astăzi câştigătorul pentru contractul necesar finalizării studiului de fezabilitate. Noua autostradă va asigura conexiunea între Moldova şi Transilvania

News.ro acum 39 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi, că CNAIR a desemnat câştigătorul contractului pentru studiul de fezabilitate a Autostrăzii Braşov-Bacău. Această autostradă va avea o lungime de 164 de kilometri şi va lega Moldova de Tra

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Rheinmetall Landsysteme GmbH preia compania Automecanica Mediaş SRL, tranzacţie autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 12 minute
Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că a autorizat operaţiunea prin care Rheinmetall Landsysteme GmbH intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş SRL şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş SRL. ”Consiliul Concurenţ

Ciolacu dă asigurări că pensiile vor fi achitate înainte de Paște: Suntem în grafic

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, că Guvernul este în grafic astfel încât toate pensiile să fie achitate, înainte de Paşte, și dă asigurări cu privire la plata integrală a pensiilor recalculate în septembrie.

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum o ora
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

A MURIT maica Anastasia de la Mănăstirea Nera. Era cunoscută încă din epoca lui Nicolae Ceaușescu

Gandul acum 12 minute
Maica Anastasia, cunoscută înainte de 1989 ca Puica Igirosanu, a încetat din viață. Puica Igirosanu i-a avut îndrumători pe Părintele Arsenie Papacioc și pe Părintele Rafail Noica (fiul lui Constantin Noica) în timp ce s-a aflat în Marea Britanie și

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°