Un gorjean şi un timişorean au fost prinşi de ofiţerii antidrog marţi, în localitatea doljeană Filiaşi, în timp ce transportau patru kilograme de haşiş, pe care intenţionau să le vândă în Craiova.
Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova împreună cu poliţiştii doljeni, ofiţeri SRI şi de la Protecţia Internă au organizat marţi, în Filiaşi, o acţiune de prindere în flagrant. Au fost depistaţi Sorin A., de 37 de ani, din Târgu Jiu, şi Viorel N., de 32 de ani, din Lugoj, judeţul Timiş, care transportau în autoturismul cu care se deplasau patru kilograme de rezină de canabis (haşiş). Drogurile provin din Spania şi au fost introduse de curând în ţară. Haşişul nu a fost interceptat la graniţă, oamenii legii aşteptând să ajungă la destinatari, încercându-se identificarea reţelei. După aproape o lună de supraveghere, cei doi bărbaţi au pornit spre Craiova pentru a vinde drogurile contra sumei de 6.800 de euro. Anchetatorii au stabilit că amândoi făceau parte dintr-o reţea transfrontalieră de trafic de droguri, care opera pe relaţia Spania-România. În baza probatoriului administrat de ofiţerii antidrog, procurorul din cadrul DIICOT - Biroul Teritorial Gorj a emis împotriva celor doi o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, aceştia urmând să fie prezentaţi Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă. În sarcina lor a fost reţinută săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară şi trafic de droguri de risc şi asociere pentru comiterea de infracţiuni.
Cea mai mare captură de la începutul anului
Cele patru kilograme de rezină de canabis reprezintă cea mai mare captură făcută de ofiţerii BCCO de la începutul anului şi până în prezent. O captură importantă de haşiş a fost făcută şi luna trecută, când, în parcarea unui hotel de pe strada Calea Bucureşti, au fost prinşi în flagrant Sorin Chiriac, de 20 de