Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orgoliile sunt de vină

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 27 octombrie 2006 ·

Atât Filarmonica Braşov, cât şi Teatrul „Sică Alexandrescu” se confruntă cu probleme legate de angajaţi. Ieri şi alaltăieri, primarul George Scripcaru s-a întâlnit, pe rând, cu reprezentanţii ambelor instituţii, atât cu conducerile, cât şi cu sindicatele. „Mi-am dat seama că între cele două părţi a lipsit comunicarea. Din acest motiv, relaţiile dintre aceste instituţii şi Primărie au fost alimentate cu multe zvonuri, care nu au făcut deloc bine. Însă, pe de altă parte, există şi multe probleme generate de orgolii ale unor angajaţi din aceste instituţii. Cred, însă, că am reuşit să clarificăm situaţia”, ne-a declarat primarul George Scripcaru. Un amănunt destul de neobişnuit este acela că la Filarmonică, pentru cei 114 angajaţi există două sindicate, la fel ca şi pentru angajaţii de la Teatrul „Sică Alexandrescu”, unde există tot două sindicate, pentru aproximativ 100 de angajaţi. „Eu le-am cerut conducerilor celor două instituţii să dea dovadă de profesionalism şi le-am spus că aştept în cel mai scurt timp posibil proiecţia de buget pentru anul 2007, deoarece şi noi ne apucăm să facem proiectul de buget al municipiului pe anul viitor. Dacă nu vor face aceste proiecţii înseamnă că cei de la Filarmonică mai ales, dar şi cei de la Teatru au alte priorităţi decât ale noastre. Noi ne preocupăm de reabilitarea şi chiar amenajarea sediilor acestor instituţii”, a adăugat George Scripcaru. Un punct asupra căruia primarul a pus accentul a fost legat, în ceea ce priveşte Teatrul „Sică Alexandrescu”, de aplicarea sesizărilor Raportului de Audit.

Pentru Centrul

Cultural acum

se realizează

montajul financiar

În următoarele luni, cârciumarii care îşi desfăşoară activitatea în cele două laturi ale clădirii Teatrului „Sică Alexandrescu” vor trebui să evacueze spaţiile. Ieri, primarul George Scripcaru a anunţat că acum se lucrează la montajul fi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 43 minute
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 17 minute
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership, acordat de Consiliul Atlantic: SUA nu au un aliat mai bun decât România VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a primit premiul Distinguished International Leadership pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”. Iohannis, primul şef

Ani de închisoare și lovituri de bici pentru un cunoscut regizor. Sentința, chiar înaintea de premiera filmului său la Cannes

Ziare.com acum 43 minute
Cunoscutul regizor iranian Mohammad Rasoulof, laureat cu Ursul de Aur la Berlinala din 2020, ar fi fost condamnat la mai mulţi ani de închisoare și lovituri de bici, cu doar câteva zile înainte ca noul său film să aibă premiera la Festivalul de film

Un atac aerian ucrainean asupra Belgorodului a provocat rănirea a 8 persoane, potrivit guvernatorului

News.ro acum 3 ore
Un atac aerian ucrainean asupra regiunii ruse Belgorod a rănit opt persoane şi a avariat zeci de clădiri rezidenţiale şi maşini, a declarat joi guvernatorul regiunii de la graniţa cu Ucraina, scrie Reuters. Printre răniţi se numără o fetiţă de 11 an

Ce sfânt este sărbătorit astăzi, 9 mai 2024, în Calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Proroc Isaia s-a nascut la Ierusalim. A fost fiul lui Amos, fratele lui Amazia - regele Iudeii. Isaia a fost cel care L-a vazut pe Domnul Savaot asezat pe tronul slavei ceresti, inconjurat de serafimii cei cu sase aripi, care cantau: "Sfant,

Joe Biden ameninţă Israelul cu oprirea livrărilor de arme dacă israelienii invadează major Rafah

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat pentru prima dată în public că ar putea opri livrările de arme către Israel dacă forţele israeliene invadează Rafah. Aproximativ un milion de oameni se află în oraşul din sudul Fâşiei Gaza.

Finala Ligii Campionilor 2023/2024: Borussia Dortmund – Real Madrid. Madrilenii au revenit spectaculos în semifinala cu Bayern

News.ro acum 10 ore
Formaţia Real Madrid s-a calificat, miercuri seară, în finala Ligii Campionilor, trecând în semifinale de Bayern Munchen, scor 4-3 la general. În tur, scorul a fost 2-2, iar în retur, la Madrid, Real s-a impus cu 2-1 revenind de la 0-1. Au marcat Jo

Turneul european al lui Xi Jinping continuă. Preşedintele Chinei a ajuns în Ungaria

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost aşteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franţa şi Serbia.

Pensionarii militari, protest la Bucureşti/ Protestatarii reclamă ”incoerenţa legislativă şi discriminarea”

News.ro acum 4 ore
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) - organizaţie care cuprinde atât pensionari militari, cât şi poliţişti aflaţi în pragul vârstei de pensionare - anunţă că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

12°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°