Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Autoritățile au situția sub control în acest moment

Publicat in Adevarul, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Premierul Emil Boc a declarat în această seară, la sediul Ministerul Administrației și Internelor, că "autoritățile au situația sub control în acest moment" în ceea ce privește drumurile înzăpezite din țară. Având în vedere condițiile meteorologice, dar și numărul mare de oameni blocați sub nămeți, premierul a spus că se va afla la cârma Comandamentului de iarnă.

"În această noapte voi coordona activitatea tuturor ministerelor, ca să mă asigur că oamenii potriviți sunt la locul potrivit", a declarat premierul Emil Boc. "Ce pot să le spun românilor este să știe că autoritățile statului au situția sub control în acest moment", a continuat prim-ministrul.

Ore întregi de întârziere pe Aeroportul Iaşi din cauza vremii. Zeci de pasageri aşteaptă aeronavele. Şi trenurile au întârzieri de zeci de minute UPDATE

Acesta a recunoscut că există două situații critice în acest moment la Mihăilești, județul Buzău, și Șintești, județul Ilfov. "Într-o locație, peste 80 de mașini mici prinse în trafic, sub viscol, și vreo 30-40 de TIR-uri, care la fel sunt blocate", a spus prim-ministrul. Aici, Poliția, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU), Jandarmerie și efective de la Ministerul Apărării au intervenit în ajutorul celor blocați sub nămeți, pentru a se asigura că niciunul dintre aceștia nu rămâne în frig.

Accidente pe bandă rulantă la Iaşi din cauza poleiului. Mai multe maşini şi TIR-uri au derapat şi au rămas blocate în şanţ

Pentru ca circulația să revină la normal, Ministerul Transporturilor a început acțiunile de deszăpezire pe toate drumurile naționale. "Acest lucru nu va fi imediat (n.r. reluarea circulației), fiindcă și mâine, până la ora 18, vom avea viscol și furtună", a declarat Boc.

Premierul i-a rugat pe cei blocați în trafic, sub nămeți, să nu rămână în mașini și să colaboreze cu instituțiile statului implicate în această

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

VIDEO Un urangutan rănit a fost văzut folosind o plantă pentru a-și vindeca rana

HotNews acum 48 minute
Un urangutan de Sumatra din Indonezia s-a tratat folosind o pastă făcută din plante pentru a vindeca o rană mare de pe obraz, spun oamenii de știință, relatează BBC. Este pentru prima dată când un animal din sălbăticie este înregistrat tratând o ran

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°