"Ei se straduiesc sa nu vorbeasca despre viata lor dinainte, desi amindoi stiu ca fiecare, singur cu sine, se gindeste la trecut..." ...Aici, la Vatra Dornei, n-am televizor, n-am radio, n-am calculator si, evident, n-am internet, de care am devenit dependent. In primele zile am crezut ca innebunesc de plictiseala, mai ales lipsa drogului numit "tembelizor" ma stresa. I-am facut aluzii doamnei M., doar-doar m-o invita la televizorul de la etaj, dar le-a ignorat... N-am mai insistat, de teama sa n-o supar. Are emisiunile ei favorite, moderatorii favoriti, orele favorite, care nu se potrivesc cu ale mele. I se dilata fata de uimire cind ii spun ca as vrea sa vad fotbal, Tour de France (e pe terminate!) sau un turneu de tenis aflat in plina desfasurare. E complet anti-ludica! Cind era studenta la Cluj (imi marturiseste), a fost, impreuna cu colegii, la un meci de fotbal, dar n-a priceput nimic. N-a priceput mai ales vacarmul, huiduielile, fluieraturile sau extazul suporterilor, cind se rata sau se marca un gol... Ii spun poanta veche a bunicii: "De ce nu li se da, maica, la fiecare cite o minge si alearga toti dupa una?!...". Mai improvizez ceva despre ludens, ii amintesc de mens sana in corpore sano, dar e zadarnic. Citesc pe chipul ei dezamagirea ca ma dedau unor astfel de frivolitati. Ca sa nu pierd partida, ii aduc ca argument suprem faptul ca si sotia mea era o iubitoare de ludens, se formase in aceasta ambianta, un unchi de-al ei juca fotbal "de performanta" la "Flacara" Moreni, toata familia mergea la meciuri ca sa-l vada. Era amuzamentul galeriei cind copila, din tribuna, striga de mama focului: "Hai unchiu' Tibi! Hai unchiu' Tibi!". Copila avea 5-6 ani, iar "Unchiu'" 18-20... - Sotului dumneavoastra ii placeau sporturile?, o intreb. Imi dau seama ca, instinctiv, am folosit imperfectul. De ce n-am zis: "ii plac"? Poate pentru ca, de cind sint aici, nimeni n-a fa