Mesajul a fost trimis. Multumesc!

François Hollande afirmă că are "relaţii bune" cu Angela Merkel, pe care nu este nevoie să le foţeze

Publicat in Gandul, luni 9 iulie 2012 ·

Preşedintele francez François Hollande a subliniat duminică, la Reims (nord-est), că are "relaţii bune" cu cancelarul german Angela Merkel şi, în consecinţă, nu este "nevoie să forţeze" aceste relaţii, relatează AFP.

"Am avut întotdeauna relaţii deschise cu doamna Merkel, la fel ca şi ea (în ceea ce mă priveşte, ca de exemplu în) a ne spune diferite lucruri, a încerca să ajungem la compromisuri, a nu fi plini de efuziune şi în acelaşi timp a fi conştienţi de responsabilităţile noastre", a declarat Hollande pentru presă, în urma comemorărilor de la Reims, alături de cancelarul german, marcând 50 de ani de prietenie între cele două state.

Ceremoniile de "astăzi reprezintă o evocare a angajamentului Franţei şi Germaniei pentru Europa", a adăugat el.

Chiar dacă "nu avem aceleaşi afinităţi politice, am aceleaşi principii cu doamna Merkel pentru afirmarea Uniunii Europene (...). (Este vorba despre) ceea ce eu numesc integrare solidară", a continuat Hollande. "Avem relaţii bune, nu este nevoie să le forţăm", a subliniat şeful statului francez.

"Am făcut din nou dovada că ne întâlnim în cuvinte, în abordări şi chiar în căutarea soluţiilor", a mai declarat Hollande, care a discut în privat cu liderul german în urma ceremoniilor.

"Am profitat de (întâlnirea de la) Reims pentru a avea un contact care să ne permită pregătirea termenelor-limită care sosesc", a explicat acesta, anunţând că va efectua o vizită, "în curând, în Germania, la Ludwigsburg". Duminică la prânz, el a menţionat data de 22 septembrie pentru această viitoare întâlnire cu Merkel.

Angela Merkel l-a evitat pe François Hollande în timpul campaniei electorale, refuzând să îl primească din cauza opoziţiei faţă de tratatul bugetar european.

După ce a fost ales, pentru a-şi promova pactul de creştere, Hollande a încercat la rândul său să o evite pe Merkel, contând pe it

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°