Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interlopii fugari cer despăgubiri morale la CEDO

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 ·

Doi basarabeni daţi în urmărire internaţională susţin că le-au fost încălcate mai multe drepturi în timpul procesului. Vasile Rodidel, condamnat la 15 ani de închisoare pentru că a pus la cale asasinarea unui partener de afaceri, şi Dumitru Chetreanu au dat statul român în judecată.

Interlopul Vasile Rodi­deal, condamnat la 15 ani de închisoare, şi „locotenentul" său, Dumitru Chetreanu, care a primit 14 ani de închisoare, au cerut 350.000 de euro daune morale de la statul român. Cei doi basarabeni, acuzaţi că au pus la cale asasinarea ieşeanului Tiberiu Cristodorescu, s-au adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) întrucât susţin că nu le-au fost respectate mai multe drepturi de Parchetele şi instanţele din România. În plângerea trimisă instanţei europene, Rodideal şi Chetreanu spun că au fost arestaţi preventiv peste 17 luni fără să înceapă măcar audierile în proces. Astfel, potrivit inculpaţilor, s-a depăşit „durata rezonabilă" în care au fost privaţi de libertate, prevăzută de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.

„Măsura arestării preventive a fost luată pentru cei doi reclamanţi la 13 noiembrie 2005, fiind ulterior prelungită la propunerea organelor de urmărire penală şi, respectiv, menţinută de către instanţele de judecată. Până la final a însumat mai mult de 510 zile de arest preventiv, în condiţiile în care nu fusese începută încă cercetarea judecătorească din motive neimputabile inculpaţilor", a precizat Ionel Nechita, avocatul celor doi.

Vasile Rodideal şi Dumitru Chetreanu

Nemulţumit că era plimbat între instanţe

Rodideal şi Chetreanu se plâng că le-a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil. Cei doi spun că au fost interceptaţi timp de şapte luni, şi nu patru, cât au fost autorizate înregistrările în cazul lor. De asemenea, susţin că procesul a durat prea mult având în veder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum 2 ore
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 10 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 43 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum 53 minute
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 53 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 48 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°