Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Cioacă, un nou proces. Ce riscă fostul poliţist

Publicat in Gandul, vineri 15 martie 2013 · ·

Curtea de Apel Braşov a casat, vineri, sentinţa prin care fostul poliţist Cristian Cioacă a fost achitat în dosarul de infracţiuni informatice şi a trimis dosarul spre rejudecare, aceasta fiind a doua oară când dosarul este returnat Judecătoriei Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Braşov, judecătorul Cristinel Ghigheci, instanţa a casat sentinţa Judecătoriei Braşov care l-a achitat pe Cioacă în 6 aprilie 2012 şi a retrimis dosarul spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

"Motivele pentru care s-a decis casarea sentinţei vor fi prezentate în motivarea sentinţei, în termen de circa 20 de zile", a spus reprezentantul Curţii de Apel Braşov pentru corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Cioacă a fost achitat, în 6 aprilie 2012, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a fostei sale soţii, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Braşov după rejudecarea dosarului.

Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, dar şi de DIICOT Braşov şi Parchetul instanţei supreme.

Curtea de Apel Braşov a admis recursurile şi a casat sentinţa.

Dosarul de violare a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Braşov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare. Hackerul Adrian Niţu, judecat în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hacker-ul Adrian Niţu, pentru acces fără drept la sisteme informatice, restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.

Cea de-a trei

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 35 minute
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum o ora
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 23 minute
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum 25 minute
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum 13 minute
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Mircea Lucescu, prima reacție după ce Dan Șucu a spus că-l dorește cu insistență la Rapid

HotNews acum o ora
​Rapidul și-a dezamăgit fanii în play-off-ul SuperLigii României la fotbal, dintr-o candidată la titlu trupa giuleșteană transformându-se în doar câteva săptămâni într-o grupare care va rata prezența în sezonul viitor al cupelor europene. Mircea Luc

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum o ora
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti către Transnistria

Adevarul acum 10 minute
Republica Moldova nu va împiedica livrările de gaze ruseşti în regiunea separatistă Transnistria, după ce acordul referitor la tranzitul acestor gaze prin Ucraina va expira în acest an, a declarat marţi ministrul Energiei, Victor Parlicov, transmite

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°