Un băiat în vârstă de 2 ani şi 9 luni a fost găsit mort, miercuri, în curtea casei din localitatea Mereni unde locuia împreună cu părinţii săi.
Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au declarat, pentru Agerpres, că micuţul a fost lăsat să se joace şi a fost găsit decedat, de către o rudă, pe o alee din curtea locuinţei.
"Ruda a sunat la 112 şi a chemat ambulanţa. Cadrele medicale au încercat zeci de minute, însă în zadar, resuscitarea copilului", au afirmat anchetatorii.
Cercetările poliţiştilor, sub coordonarea unui procuror, sunt în derulare, din primele verificări nereuşindu-se să se stabilească o posibilă cauză a decesului.
Pe trupul băiatului nu au fost găsite urme de violenţă, iar părinţii susţin că minorul era sănătos.
Copilul, singur la părinţi, provine dintr-o familie care îi acordau acestuia îngrijirile necesare.
Medicii legişti urmează să stabilească ce a provocat decesul, în urma efectuării necropsiei.
Citeşte şi Moarte SUSPECTĂ la Bârlad. CADAVRUL unui tânăr a fost găsit pe o stradă din centrul oraşului