Procurorul Mihaela - Viorica Drexler, detaşată în cadrul aparatului administrativ CSM, a fost recrutată în calitate de colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Oana", susţin
Procurorul Mihaela - Viorica Drexler, detaşată în cadrul aparatului administrativ CSM, a fost recrutată în calitate de colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Oana", susţin reprezentanţii CNSAS. Colegiul a cerut judecătorilor să constate dacă actualul magistrat a avut calitatea de "colaborator al Securităţii".
Potrivit notei de constatare a CNSAS, Drexler (Bărbulescu) Mihaela Viorica a fost recrutată în calitate de colaborator, la data de 18 februarie 1989, de un serviciu din cadrul Inspectoratului Judeţean Constanţa. Drexler lucra atunci ca farmacistă în Constanţa şi ar fi fost recrutată pentru a da detalii despre colegi.
Cu ocazia recrutării ea a semnat un angajament şi a prezentat o listă de 10 persoane pe care le cunoştea şi despre care putea furniza informaţii. Drexler a refuzat să comenteze situaţia procesului deschis de CNSAS, până când acesta nu va fi soluţionat.
Purtătorul de cuvânt al CSM, Cecilia Morariu, ne-a declarat că procurorul se bucură de premisa de nevinovăţie până la finalizarea cazului în instanţă.