Președintele PNL, Crin Antonescu, și-a întrerupt concediul pentru a se pronunța în problema relației cu Ungaria, dar nu a găsit timp să abordeze și spinoasa problemă a creșterilor de impozite plănuite de Guvern, care lovesc în electoratul PNL.
Încă de la începutul conferinței de presă, Antonescu a anunțat că avertismentul lui Băsescu către Ungaria este singurul subiect despre care va vorbi. El și-a găsit însă timp pentru a răspunde la întrebări despre modificarea legii ANI, despre relația sa cu Victor Ponta, ba chiar și despre analiza activității miniștrilor liberali, la finele lunii august.
Când însă a fost întrebat despre măsurile la care Guvernul se angajează în scrisoarea de intenție către FMI, Antonescu și-a adus subit aminte că nu ăsta era subiectul conferinței de presă. "Nu vreau să evit subiectul, dar am rugat să separăm subiectul pentru care v-am invitat. Despre acest subiect, FMI, taxe și impozite, tot ce s-a vorbit, vorbim pe larg la sfârșitul lunii, când PNL are și reuniunea forurilor, și când agenda economică a Guvernului va fi un punct esențial", s-a eschivat el.
O serie de măsuri, cum ar fi creșterea impozitelor din chirii sau cele pentru drepturile de proprietate intelectuală au fost criticate public de liberali precum fostul premier Călin Popescu Tăriceanu și deputatul Alina Ghorghiu, ca fiind neliberale. În PNL domnește o stare de nemulțumire față de aceste măsuri, pe care, au declarat surse liberale, ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, nu le-ar fi discutat cu propriul partid.
Pentru Antonescu acesta nu este însă un motiv să-și întrerupă vacanța. Întrebat despre concediul său, acesta a declarat: "Eu nu l-am încheiat". "O să iau o decizie în următoarele 24 de ore", a mai spus el, referindu-se la o nouă plecare a sa în vilegiatură.
CITIȚI ȘI: Tăriceanu: "Mi-e teamă că PNL ar putea fi sancționat la urne, dacă se majorează tax