Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ileana Lazariuc şi Ţiriac jr. au un băiat de 3,5 kilograme

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 9 martie 2008 ·

Ileana Lazariuc şi Ion Alexandru Ţiriac sunt de vineri, 7 martie, părinţii unui băieţel de nota 10, care va fi botezat Alexandru Ţiriac. Sursa: ATACSursa: Mediafax

1 /.

Micuţul a avut la naştere 3,5 kilograme şi a primit nota 10 din partea medicilor. Ileana (25 de ani) l-a adus pe lume pe micuţul Alexandru la Spitalul „Saint-Antoine“ din Paris, oraşul în care locuieşte împreună cu Ion Alexandru Ţiriac (31 de ani) de câteva luni, feriţi de ochii presei din România. Operaţia de cezariană în urma căreia micuţul Alexandru a venit pe lume a avut loc în jurul orei 9.38 dimineaţa şi a decurs fără probleme.

Astfel, magnatul Ion Ţiriac (69 de ani), ocupant al unui onorabil loc în topul miliardarilor lumii, este pentru prima dată bunic, fiul cel mare, Ion Alexandru, dăruindu-i un nepot. Ion Ţiriac mai are doi copii minori, rezultaţi în urma căsătoriei cu egipteanca Sophie Ayad. Potrivit cotidianului „Cancan“, magnatul a întâmpinat vestea cu bucurie şi era aşteptat la spital pentru a-şi vizita nepotul.

„Să le trăiască!“

De cealaltă parte, proaspăta bunică Anastasia Lazariuc, mama Ilenei, era, la rândul său, foarte mândră de venirea pe lume a micuţului Alexandru. „Sunt fericită cum ar fi orice om în situaţia mea. Să le trăiască! Sunt foarte bucuroasă. Am vorbit tot timpul cu Ileana şi Ion şi înainte şi după naştere. Nu ştiu când vor veni, în ţară şi nici nu mă interesează. Nu vreau să anticipez. E decizia lor. Important e să le fie bine“, a declarat cântăreaţa, adăugând că o surprinde interesul presei în legătură cu naşterea nepotului său. „Mi se pare ciudat, pentru că noi nu suntem nici vedete, nici persoane publice. Atâtea femei nasc în fiecare zi...“.

Mariaj-fulger cu Maria Marinescu

Ileana şi Ion Alexandru s-au cunoscut în 2001 şi au început o frumoasă poveste de dragoste, presărată şi cu moment

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 34 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 36 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°