VIATA CETATII N-am vazut decat patru din cele sapte filme din programul Festivalului filmului rusesc, desfasurat nu de mult la Casa de Cultura "Mihai Ursachi" (director: Nichita Danilov), in colaborare cu Comunitatea rusilor lipoveni. Cel mai rau mi-a parut ca intre cele trei nevazute se numara si Credinta, pelicula pe genericul careia apare si numele excelentului prozator (si scenarist, chiar actor uneori) Vasili Suksin. Ultimul canton, cu care s-a facut deschiderea, este o poveste de dragoste pe fundal de razboi (timpul-prag al istorisirii) si postbelic (drama si finalul). Mecanicul de locomotiva demobilizat si trimis in departarile Siberiei ("ultimul canton") are, initial, toate prejudecatile timpului si ale propagandei de razboi fata de comunitatea germanofona aflata la munca fortata, in regim de gulag, resemnata sa traiasca la limita existentei, in promiscuitate si mizerie. Se naste insa iubirea protagonistului pentru o tanara femeie, care scapase haituirii sovietice si se ascunsese in taiga. Filmul este o performanta de ordinul captarii in imagini si cuvant a reintoarcerii, treptata, dificila, credibila, la valorile omenescului: dragoaste, libertate, ocrotirea unui copil de nemti ajuns in Siberia ruseasca. Povestea cosmosului meu introduce un revelator fantezist (o fereastra magica) in spatiul comun, accesibil tuturor locatarilor, astfel incat, fara a fi vorba de un subiect "inchegat", filmul este un manunchi de portrete si caractere de oameni obisnuiti, dezvaluiti in omenescul lor comun, definibil de fiecare data prin dorinte, amintiri, jocul unor fie si fanstasmatice, ori numai visate, revanse asupra realitatii prezentului imediat. O fata readusa acasa de moartea bunicii, doi tineri care se infrunta pentru ea, unul din ei - fotograf cu veleitati de artist, "capcana" pentru cate o cocheta "disponibila", o femeie mai coapta, insarcinata si parasita de barbat, c