Ultimul presedinte al URSS, Mihail Gorbaciov, are versiunea sa personala asupra evenimentelor care au dus la caderea Zidului Berlinului si disparitia blocului comunist. Intr-un interviu acordat in exclusivitate cotidianului francez Le Figaro, consultat de Agerpres, el isi spune parerea si despre Obama, Medvedev si Putin.
Raspunzand la intrebarea daca, atunci cand era la conducerea URSS, acum 20 de ani, a prevazut schimbarile ce urmau sa se produca sau ele au fost o surpriza, Gorbaciov a spus ca ar fi fost greu sa-l surprinda, pentru ca evenimentele au fost rezultatul unui proces. "Cand am ajuns la putere, una din conceptiile mele de baza era sa consider ca Europa este casa noastra comuna. Am propus de altfel, in cursul unei vizite in Franta, sa construim aceasta casa comuna. Si problema germana facea parte din aceasta viziune. Unificarea Germaniei a fost posibila pentru ca inainte s-au petrecut mari schimbari in URSS, in Europa Centrala si de Est, in relatiile cu tarile occidentale si mai ales cu Statele Unite, cu care eram atunci in raporturi proaste. Ansamblul acestor schimbari a facut posibila reunificarea", afirma Gorbaciov.
Continuand sa evoce momentele care au precedat marile schimbari din 1989, fostul presedinte al URSS afirma: "In timpul unei vizite pe care am facut-o in 1989 in Republica Democrata Germana, cu ocazia celei de-a 40-a aniversari a tarii, am asistat la marea demonstratie la care erau reprezentate cele 28 de regiuni ale tarii. Tinerii strigau lozinci care aratau ca tara era in efervescenta si care anuntau schimbarile... Premierul polonez, Mieczyslaw Rakowski, s-a apropiat de mine si m-a intrebat daca inteleg germana. Am raspuns: suficient ca sa-mi dau seama ce scrie pe pancarte si ce se striga. Mi-a spus: este sfarsitul. Am spus da."
Gorbaciov adauga ca, in acelasi an, 1989, in timpul unei vizite in Republica Fede