Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mulţumiri pentru alegători de la PD-L, acuzaţii de la PSD şi PNL

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 8 decembrie 2009 ·

Ieri, prima zi după turul al doilea al alegerilor, după anunţarea rezultatelor oficiale de către Biroul Electoral Central, prin care a fost declarat câştigător Traian Băsescu, candidatul susţinut de PD-L, declaraţiile liderilor politici locali s-au nuanţat. Pe de o parte, liderul PD-L Braşov, George Scripcaru, a mulţumit oamenilor care l-au votat pe Traian Băsescu şi a făcut apel la raţiune şi a îndemnat pe toată lumea să se întoarcă la viaţa de zi cu zi. Pe de altă parte, liderul PSD Braşov, Constantin Niţă, şi cel al PNL Braşov, Aristotel Căncescu, au reclamat fraude electorale.

George Scripcaru, preşedintele PD-L Braşov

„Am muncit, am crezut, am luptat şi am câştigat. Le mulţumim braşovenilor, atât din municipiu, cât şi celor din judeţ pentru votul pe care l-au exprimat şi că au fost alături de noi. În aceste săptămâni noi nu am făcut o campanie electorală murdară ca şi alţii care au recurs chiar la care mortuare şi afişe denigratoare. Unii nu au depăşit mentalitatea anilor 1990 în ceea ce priveşte campania electorală. Iar de acum trebuie să înţelegem că avem multe lucruri de gestionat şi de rezolvat şi trebuie să punem osul la treabă, indiferent de poziţia pe care o ocupăm”.

Constantin Niţă, preşedintele PSD Braşov

„În mod evident că vom contesta rezultatul alegerilor. Ceea ce s-a întâmplat este ceea ce Băsescu şi cei din spatele lui ştiu să facă mai bine. Adică să mintă, să fure şi să eludeze tot ce este evident pentru că este inadmisibil ca rezultatul exit-poll-urilor dat de trei institute de sondare să fie diferit de rezultatul de dimineaţă. Mai ales că ştim că pe parcursul întregii zile de ieri şi al nopţii s-au petrecut tot felul de lucruri care conduc la ideea că au fost fraudate aceste alegeri. În cazul în care va fi validat acest rezultat, atunci viitorii 5 ani vor sta sub o ameninţare la adresa statului de drept”. @N

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 26 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum o ora
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 6 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 4 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Marcel Ciolacu salută promovarea Gloriei Buzău în prima ligă: Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!

G4Media acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, marţi seară, după ce echipa Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, asigurându-şi astfel promovarea, că a fost un sezon greu, ”dar care s-a încheiat en fanfare”. ”Bravo, băieţi! Suntem cu toţii mândri de voi!”, a

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°