Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatorul Voicu, încolţit de complici

Publicat in Adevarul, joi 27 mai 2010 · ·

Rechizitoriul prin care senatorul PSD Cătălin Voicu a fost trimis în judecată scoate la iveală că parlamentarul încerca prin orice mijloace să obţină şpăgi, lăudându-se că are relaţii în poliţie, în justiţie şi în mediul politic.

Audiat la DNA, omul de afaceri Costel Căşuneanu - cel care l-ar fi mituit pe Voicu cu 200.000 de euro pentru a-i „aranja" un dosar la instanţa supremă - a declarat că a fost intimidat de senator şi că i-a dat acestuia bani de teamă că parlamentarul ar putea ajunge ministru de Interne şi că, în cazul unui refuz, s-ar putea răzbuna. Căşuneanu a explicat anchetatorilor că Voicu îl presa mereu să-i acorde „împrumuturi".

Mai citeşte şi:

Poliţiştii lui Voicu se înghesuie la pensionare

Generalii politicianului

„Arăt că Voicu mi-a inspirat frică la ideea că o persoană ca el ar putea să ajungă ministru de Interne, pentru că «te leagă imediat», purtam această idee în subconştientul meu", a declarat Căşuneanu în faţa magistraţilor instanţei supreme.

Omul de afaceri a mai arătat că în anturajul lui Voicu erau persoane foarte influente, printre care şi şeful Secţiei Civile de la Înalta Curte, Florin Costiniu, pe care l-a cunoscut la o petrecere dată de senatorul PSD de ziua lui.

De asemenea, Căşuneanu a arătat că parlamentarul i-a prezentat mai mulţi amici de-ai săi : „generalul SIE Adrian Isac, generalul Ion Suceavă, generalul Ionel Marin de la SRI, Ionel Georgescu, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, şi politicienii Marian Vanghelie, Dan Nica, Viorel Hrebenciuc". Şi Marius Locic - acuzat că i-ar fi dat lui Voicu 30.000 de euro pentru a interveni într-un dosar de înşelăciune al omului de afaceri - a fost trimis şi el în judecată.

„Presiuni parlamentare" la Curtea Supremă

Lidia Bărbulescu, preşedintele interimar al Curţii Supreme de Justiţie, a declarat la DNA,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum 32 minute
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum o ora
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 40 minute
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 9 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 11 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 11 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°