În dosarul ce+i are ca învinuiţi pe C.Ştefan (23 de ani), P.Laurenţiu (22 de ani), Z.Marian (22 de ani), P.Ioan (26 de ani), G.Petruş (26 de ani) şi M.Dănuţ (26 de ani), toţi din Brăila, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, aceştia au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, care a promovat-o la Judecătoria Brăila.
Instanţa de judecată a emis mandate de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, pe numele inculpaţilor G.Petruş şi M.Dănuţ, iar împotriva inculpaţilor Z.Marian, C.Ştefan, P.Laurenţiu şi P.Ioan, s-a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 29 zile.
"Reamintim că, în ziua de 4 iulie a.c., poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, desfăşurând activităţi investigative, i-au identificat şi prins pe brăilenii C.Ştefan (23 de ani), P.Laurenţiu (22 de ani), Z.Marian (22 de ani) şi P.Ioan (26 de ani), suspectaţi de comiterea a trei infracţiuni de înşelăciune prin metoda „accidentul”", ne-a declarat ipp Jenel Sogor, purtător de cuvânt IPJ Brăila.
În fapt, aceşti tineri, în cursul lunii iunie 2013, au ridicat prin servicii de transfer rapid (Western Union şi Money Gram) sume de bani transferate de părţi vătămate, domiciliate în Brăila, în urma apelurilor telefonice primite de la presupusul „avocat”, care, sub pretextul unui accident rutier fictiv în care ar fi fost implicate rude ale acestora, le solicita diferite sume de bani necesare pentru a despăgubi familiile aşa-ziselor victime.
Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că activitatea infracţională era coordonată de G.Petruş (26 de ani), brăilean deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi. Acesta se dădea drept avocatul din oficiu al rudelor implicate în accident şi determina victimele să depună sumele