Prin 1946, demnitarii comunisti din Romania se deprinsesera deja cu stilul de viata derivat din natura puterii lor. "Reprezentantii poporului" isi afisau munca, modestia, refuzul imbuibarii si celorlalte "pacate lumesti". Ascunsa si bine pazita de ochii oamenilor de rand era insa existenta lor particulara, amanuntele vietii private a conducatorilor comunisti fiind considerate inalte secrete de stat.

La iesirea din inchisori ori revenirea din Uniunea Sovietica, fostii ilegalisti trecusera printr-o etapa de acomodare in imitarea obiceiurile de viata de la Kremlin. Isi legalizasera mai intai convietuirea cu tovarasele din perioada ilegalitatii. Putine, foarte putine, asemenea casnicii intemeiate pe "idealuri revolutionare" vor dura, simbioza dintre cercul puterii si cel al artei proletcultiste rodind in savuroase amoruri si aventuri difuzate prin singurele forme credibile ale comunicarii de masa - zvonul si barfa. Se mutasera, la inceput, mai multe familii in acelasi imobil, in general fosta proprietate a vreunuia declarat colaborationist sau criminal de razboi, emigrat in strainatate. Dintru-inceput insa dusmanii exploatarii omului de catre om - exploatare pe care-o vor identifica la cei din popor prin lucrul cu argati (taranul din mediul rural care i-ar fi angajat fiind declarat chiabur si pedepsit ca atare) ori al slujnicelor si bucatareselor din casele de oras - vor adopta solutia personalului de menaj si paza ca atribut firesc al cotidianului.

Un amestec de ascunsa opulenta burgheza si duplicitate de reprezentare a proletariatului, afisat stahanovism birocratic si idealuri umanitare la scara globala lipsita de concretete a omenirii a fost viata celor aflati in varfurile puterii comuniste. Cunoasterea ei, datorata memoriei acelora care li s-au aflat in apropiere, nu este insa deloc lipsita de surpriza unor amanunte care nuanteaza tusele de sumbra princip