Lucian Mândruţă pregăteşte o expediţie cu velierul la Istanbul. După ce a parcurs distanţa de la Bucureşti la Constanţa pe bicicletă, vedeta Antenei 1 vrea să le demonstreze românilor că îşi pot petrece vacanţa fără să polueze mediul.
Sub motto-ul „Distracţie fără fumuri pe Marea Neagră”, Mândruţă povesteşte în noul număr PRO TV Magazin că intenţionează să continue „aventura” ecologistă pe 7 iulie, pe traseul Constanţa-Varna- Burgas-Istanbul. Ştiristul îşi propune să încurajeze industria velierelor în România – taxele pentru achiziţionarea unor astfel de ambarcaţiuni au scăzut considerabil – şi să promoveze sporturile nautice nepoluante. „Din păcate, în România există foarte puţine «exemplare» de genul acesta, în schimb, bulgarii ne-au bătut, ca şi la turism: au de cinci ori mai multe bărci decât noi”.
Deşi încă nu are permis de navigator (doar unul de pilot de avioane), Lucian speră să-l poată obţine până la data plecării.
Sunt şi lucruri de care se teme în această expediţie: „Că n-o să ajungem la timp pe-acolo unde ne-am pregătit echipamente de transmisie. De vameşii bulgari. De plasele de pescuit în care ne-am putea încurca. De lipsa de vânt, era să uit!”.
În caz de naufragiu, nu-şi face probleme – are scenariile pregătite: „Înot. Apoi pluta. Apoi din nou înot. Şi să sperăm că sărim din barcă cu staţia de emisie-recepţie. Şi o revistă, două, să avem ce citi până vine salvarea!”.
Expediţia se va desfăşura pe parcursul a patru zile, iar întoarcerea se va face pe uscat, cu velierul remorcat pe un trailer. Mândruţă va transmite pentru ştiri şi va ţine un jurnal de călătorie. (D.P.)
Lucian Mândruţă pregăteşte o expediţie cu velierul la Istanbul. După ce a parcurs distanţa de la Bucureşti la Constanţa pe bicicletă, vedeta Antenei 1 vrea să le demonstreze românilor că îşi pot petrece vacanţa fără să polueze mediul.
Sub motto-ul „Di