Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luptă indecisă în asigurări: Astra urcă pe primul loc pe subscrieri, dar Allianz conduce la încasări

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 11 martie 2011 ·

Astra Asigurări, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, a urcat pe primul loc în clasamentul companiilor locale de asigurări după ce a subscris prime brute de 1,11 miliarde lei (264 mil. euro) anul trecut, detronând Allianz-Ţiriac, care ocupase această poziţie timp de şapte ani.

Nemţii de la Allianz figurează însă în statisticile UNSAR (asociaţia profesională a asigurătorilor) cu cel mai mare volum al primelor încasate, de aproape 1,13 miliarde lei, cu 91 milioane lei mai mult decât primele încasate de Astra. Primele încasate reflectă cel mai bine exerciţiul financiar din perioada de raportare, fiind un indicator similar cu cifra de afaceri a unei companii din orice alt domeniu de activitate, în timp ce primele subscrise reflectă într-o măsură importantă activitatea viitoare a unei companii. Primele subscrise sunt angajamentele asumate de companii pe contractele încheiate într-o anumită perioadă, ceea ce înseamnă că în contul acestora vor avea încasări în perioadele următoare. "Primele încasate reflectă în mod normal cel mai bine activitatea unui asigurător. De obicei, nu trebuie să existe o diferenţă foarte mare între primele subscrise şi cele încasate, dar depinde de sistemul de raportare al fiecărei companii", spune Cristian Fugaciu, directorul general al brokerului de asigurări Marsh. Allianz nu a încasat însă efectiv mai mulţi bani de la clienţi, suma care depăşeşte subscrierile fiind rezultatul unui calcul contabil. Banii care depăşesc valoarea primelor brute subscrise reprezintă sume scoase de asigurător din rezervele de prime pe măsură ce şi-a încasat banii pe poliţele emise anterior. Rezervele de prime sunt echivalentul angajamentelor asumate de o companie de asigurare fără a încasa însă şi banii de la asigurat. Allianz a subscris anul trecut prime brute de 1,02 miliarde lei (241 mil. euro), în scădere cu circa 20% comparativ c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 50 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 5 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 4 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 11 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 4 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 5 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 8 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°