Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ABSURD. Câţi adulţi cu facultate pot face faţă unui test pentru copiii de 3 ani?

Publicat in Romania Libera, joi 20 octombrie 2011 ·

Copiii de 3 ani ar trebui să ştie stema ţării, să cunoască tradiţiile minorităţilor şi să descrie Ziua Unirii, potrivit fişelor de evaluare impuse de Ministerul Educaţiei. Oficialii recunosc că există „exagerări", dar le consideră irelevante. Psihologii, în schimb, le cred periculoase.

"Mă cheamă Maria (sau Mihai, sau Ioana), am 3 ani şi merg la grădiniţa de lângă muzeu. La grădiniţă mă joc cu toţi copiii, chiar dacă aparţin unor minorităţi. De Ziua Naţională desenez împreună cu colegii mei stema ţării". Aşa ar trebui să vorbească un copil care abia a intrat în învăţământul preşcolar, în opinia Ministerului Educaţiei, dacă ne luăm după fişele de evaluare pe care trebuie să le completeze educatoarele începând de anul acesta.

Evaluarea standardizată în învăţământul preşcolar este o cerinţă a noii Legi a educaţiei. Aşa că ministerul a trimis la inspectoratele şcolare din toată ţara fişe de evaluare - una pentru categoria de vârstă 3-5 ani şi alta pentru categoria 5-7 ani. De aici, documentele au ajuns la educatoare, care trebuie să completeze, pentru fiecare copil din grupă, cele opt pagini de criterii şi să scrie în dreptul lor dacă respectivul comportament este însuşit, în dezvoltare sau absent.

Evaluarea începe încă din momentul în care copiii intră la grădiniţă. În primele două săptămâni, „educatoarele vor observa copiii în timpul diferitelor momente ale programului zilnic şi vor dialoga atât cu părinţii, cât şi cu copiii în vederea obţinerii unei imagini cât mai apropiate de realitate", potrivit scrisorii metodologice pentru învăţă­mântul preşcolar, redactată de oficiali ai Ministerului Educaţiei. Apoi începe completarea listei: ia copilul parte la discuţii? Învaţă cuvinte noi? Ştie să cânte?

Pe lângă criteriile obişnuite pentru evaluarea unui copil de 3-5 ani, fişa de evaluare conţine şi cerinţe de-a dreptul aberante: educatoarele tr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 52 minute
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu a cucerit titlul în Grecia cu PAOK

News.ro acum 37 minute
Echipa greacă PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins duminică seara, în deplasare, pe Aris Salonic, scor 2-1, şi a câştigat titlul în Grecia. Brandon Thomas a deschis scorul pentru PAOK în derby-ul oraşului Salonic şi oaspeţii au condus

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 2 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 2 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Căutările aeriene ale preşedintelui Iranului au fost întrerupte din cauza vremii

Mediafax acum o ora
Babak Yektaparast, purtătorul de cuvânt al organizaţiei serviciilor de urgenţă, spune că la scurt timp după lăsarea întunericului căutările aeriene au devenit imposibile, potrivit Al Jazeera. „Din păcate, continuarea operaţiunilor aeriene nu a mai f

Tenis: Alexander Zverev a câştigat turneul de la Roma

News.ro acum o ora
Germanul Alexander Zverev a câştigat duminică turneul ATP 1000 Masters, de la Roma, după victoria obţinută în finala cu Nicolas Jarry. Alexander Zverev (27 de ani, locul 5 ATP), favoritul numărul 3 al turneului, a dispus în finala de la Roma de chil

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 4 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Vremea

București
acum

16°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°