A fost o nuntă regală. Nu a fost tot atâta lume ca la William şi Kate şi nu s-au montat arbori în biserică. Costumele nu au fost comandate la designeri celebri, ci au fost tradiţionale, iar la binecuvântarea finală au fost de faţă doar morţii, viii urmărind doar pe ecrane. Cu toate astea, nunta celui de-al Cincilea Rege Dragon din Butan a fost o sărbătoare naţională.
Pentru cine nu ştie, micul regat fondat în secolul al XV-lea e un mare succes: când pun pe perete harta guvernării lumii în culorile de la Banca Mondială, e singura pată verde - culoarea maximului succes - din toată Asia Continentală, iar studenţii fac totdeauna eforturi să ghicească ce e cu acest vârf de ac, excepţia pozitivă. Tânărul rege, care a preluat tronul de la tatăl lui, tocmai s-a însurat cu o femeie fără rang. Are reputaţia unui băiat care vorbeşte pe şleau, e modest şi educat în Occident - omul potrivit să îşi modernizeze ţara după visul conservator, treptat şi fără a-şi pierde tradiţiile. Poporul lui îl adoră.
În ultimii ani, avantajele unui regim prezentat adesea ca retrograd şi nedemocratic, monarhia, au început să fie din ce în ce mai vizibile. În capitala noastră tehnocratică, Bruxelles, puţină lume se pasionează după dl Barroso, iar Cathy Asthon nu ar fi recunoscută pe stradă, presupunând că ar umbla pe jos. În schimb, regele este universal admirat şi belgienii îţi vor spune toţi că monarhia e singura redută care opreşte cele mai rele tendinţe populiste şi naţionaliste să destrame Belgia. Am studenţi din Belgia care apără monarhia de colegii lor din alte ţări, care îi iau peste picior. La fel, studenţii mei din Maroc. Occidentul priveşte cu mare rezervă monarhia şi a lăsat-o să cadă pe cea din Nepal, ca acum să se lupte să construiască pe nimic o ţară acolo. Dar istoricii încep să nuanţeze. În volumul meu editat la Columbia University Press, Ottomans into Europeans, doi i
