Războiul peloponesiac este a doua mare confruntare în care sunt implicate cetăţile greceşti, după războaiele medice, dar de această dată se vor lupta între ele. Momentul în care Sparta se va confrunta cu Athena este unul de apogeu al lumii greceşti, dar cetăţile nu vor mai fi la fel la sfârşitul său, chiar dacă economic şi politic se vor reface. Întrucât ambele cetăţi sunt conducătoare ale unor alianţe (Liga Peloponesiacă şi Liga de la Delos) putem vorbi chiar despre o confruntare a două blocuri politico-militare.

Tucidide ne oferă o analiză preţioasă a primilor 20 de ani de conflict, continuată apoi de Xenofon în cărţile I şi II din Helenicele. Plutarh ne povesteşte şi el câte ceva, dar insistă mai mult pe personalităţi sau pe calităţi morale. Tucidide va face distincţia între cauzele de ordin general, insistând pe rivalitatea dintre cele două alianţe, şi cele particulare şi pretextele care presupun o serie de altercaţii între Athena şi susţinători ai Spartei. Aşadar, cum s-a ajuns aici?

În 435 a.Hr. Epidamnos-ul, colonie a Corcyrei, îi va cere ajutorul împotriva barbarilor. Dar interesele politice şi economice vor împiedica oligarhia de aici să acţioneze, drept urmare Epidamnos apelează la Corinth, metropola Corcyrei, cauzând un conflict între cele două cetăţi. Corcyra, supă ce învinge o flotă corinthiană, cere ajutor Athenei, destrămându-se astfel pacea de 30 de ani dintre athenieni şi corinthieni. Dar Athena întâmpină dificultăţi şi în relaţiile cu Megara, căci Pericle ia nişte măsuri în detrimentul celei din urmă: se confiscă mărfurile megariene de pe pieţele attice şi negustorii din Megara nu mai au voie deloc în Attica. Un ultimul pretext este dat de Potideea, colonie a Corinth-ului dar membră a Ligii de la Delos, care vrea să iasă din Ligă şi va suferi un asediu din partea Athenei. Cum ambasadele trimise de Sparta nu au niciun efect pozitiv,