Criza financiară şi ritmul tot mai alert în care ne ducem viaţa au făcut ca numărul despărţirilor să crească de la un an la altul. „Adevărul“ face o radiografie a unuia dintre cele mai îngrijorătoare fenomene ale societăţii actuale: expansiunea divorţurilor.
Uşile sălilor de judecată sunt deschise pentru toţi cei care sunt curioşi să vadă cum decurge un proces de divorţ. Este o experienţă care ar trebui încercată mai ales de către cei care şi-au ales deja modelul invitaţiilor şi culoarea baloanelor care vor decora restaurantul. Mai ales pentru ei e bine de ştiut că da, oricât de frumos ar fi începutul, într-un final se poate ajunge şi aici: momentul la care, după ani de căsnicie, nu mai contează decât cui îi rămâne Oltcitul şi cine se alege cu Matizul.
Citiţi şi:
Familia pe timp de criză: Căsătorii mai puţine şi divorţuri mai multe
Când dragostea se mută în weekend
Un divorţ la două căsătorii în Teleorman
În rigiditatea şi în absurditatea lui, sistemul juridic transformă despărţirea unor oameni într-un soi de spectacol tragicomic, în fapt o imagine sumbră a societăţii bolnave în care trăim. În România nu se poate divorţa amiabil decât în anumite condiţii (atunci când ambii soţi îşi dau acordul, căsnicia este mai veche de un an, iar din ea n-au rezultat copii încă minori), aşa că de cele mai multe ori se ajunge la divorţul pentru motive temeinice. Întrucât solicitarea divorţului din culpă proprie nu este permisă de lege, persoana care înaintează acţiunea de divorţ trebuie să precizeze motivele pentru care celălalt se face vinovat şi să aducă dovezi în susţinerea acestora. Sistemul pare construit în aşa fel încât să ucidă şi ultimele sentimente care ar mai putea exista între un soţ şi o soţie a căror căsnicie a ajuns la răscruce: îi forţează să-şi vâneze defectele şi le lipeşte două etichete cumplite, a căror simplă pronunţare