* ADEVARUL
* Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă. Cum arată cel mai mare producător de energie din România la un an de la intrarea în incapacitate de plată
Compania de stat Hidroelectrica, care a intrat în iunie 2012 în incapacitate de plată, a ieşit din insolvenţă, potrivit deciziei luate ieri de Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti. Insolvenţa Hidroelectrica este un succes sau un eşec în funcţie de perspectivă. Compania a denunţat contractele bilaterale cu traderii, cerinţă impusă de Fondul Monetar Internaţional şi una dintre principalele cauze care au dus la situaţia financiară dezastruoasă din trecut. Nu a pierdut active şi scapă de insolvenţă într-un an de zile, relativ repede, mai ales că doar o companie din zece iese cu succes din această procedură, restul fiind lichidate. Tudor Şerban, fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica în perioada 2009-2012, apreciază că insolvenţa a fost dăunătoare pentru companie. "A pierdut clienţi, a pierdut parteneri, a pierdut reputaţie şi nu a făcut investiţiile necesare", spune Şerban.
* Dan Şova: Luni sau marţi desecretizăm contractul cu Bechtel, apoi Corpul de control intră la CNADNR
Desecretizarea contractului cu Bechtel ar putea avea loc vineri, luni sau marţi, în funcţie de obţinerea unor semnături, iar apoi Corpul de control va intra la CNADNR pentru a verifica acel contract, a declarat, joi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, la Realitatea TV. Ministrul Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine a mai declarat săptămâna trecută că desecretizarea acestui contract se va face, însă acesta este un proces laborios, care implică mai multe ministere şi instituţii. Potrivit ministrului del