Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mici, bere şi muzică populară de 1 mai

Publicat in Adevarul, vineri 29 aprilie 2011 ·

Sărbătoarea Muncii vă scoate la iarbă verde. La Mioveni Ziua Muncii va fi sărbătorită cu multă voie bună, chiote şi jocuri populare, în timp ce la Piteşti puteţi face o plimbare prin Ştrand şi puteţi servi mici şi bere.

Veselia îi va cuprinde pe argeşeni în acest sfârşit de săptămână, căci vor sărbători Ziua Muncii. Cum altfel, decât prin grătare la iarbă verde, mici şi bere? Parcul Ştrand va fi în centrul atenţiei duminică, de la ora 11.00, atunci când pe scena Teatrului de vară vor urca orchestra Doina Argeşului şi Ansamblul Folcloric Profesionist Dorul, dar şi formaţiile Centrului Cultural Piteşti.

În ceea ce priveşte mici şi berea, vă sfătuim să încingeţi singuri grătarul într-un loc special amenajat pentru că în Parcul Ştrand va fi un singur comerciant care va pregăti mici în acest sfârşit de săptămână.

Trei zile de sărbătoare la Mioveni

La Mioveni, în schimb, Sărbătoarea muncii, primăverii şi bucuriei va ţine trei zile, din această după-amiază până duminică seara.

Taraful Centrului Cultural Mioveni va deschide astăzi seria manifestărilor din oraşul unde se află Uzina Dacia cu un recital de la ora 16.30. Mâine seară vor urca pe scena din faţa Casei de Cultură, de la ora 17.00, Ansamblurile „Ciuleandra”, de la Topoloveni şi Ansamblul „Plai de dor”, de la Mioveni.

Duminică, 1 Mai, piteştenii, dar şi locuitorii din Mioveni pot încinge un dans popular, de la ora 12.00, alături de Ansamblurile „Muguraş de primăvară”, de la Davideşti, „Plai de dor”, de la Dragoslavele şi Ansamblul vocal – instrumental Nova, din Mioveni. La 13.20 talentatul Moise Bădulescu, Jonny, cum este cunoscut, îi va încânta pe spectatori cu vocea sa. De la ora 14.00 interpreta de muzică populară Emilia Ghinescu va urca pe scenă, fiind urmată de Ansamblul Doru şi orchestra Doina Argeşului. Printre soliştii care vor mai cânta se numără Cristina T

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 3 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum 29 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum o ora
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Un nou sport la orizont. Urcatul scărilor creşte longevitatea şi reduce riscurile de atac de cord

Mediafax acum o ora
Acest lucru reiese dintr-un nou studiu care a urmărit timp de 12 ani 480.000 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 80 de ani şi care a fost realizat la Universităţile East Anglia, Norkolf şi Norwich, sub îndrumarea lui Sophie Paddock. „A fost o

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°