Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză în spitale, scop final - restructurarea

Publicat in Gazeta Noua, vineri 26 iulie 2013 ·

DSP aşteaptă cu sufletul la gură restructurarea, iar de doză zile şi angajaţii din spitale sunt cu sabia deasupra capului, ministrul dispunând analize la nivelul fiecărui spital, stabilirea unui plan de măsuri pentru încadrarea în contract, iar acolo unde banii nu ajung, reducerea de cheltuieli, inclusiv prin disponibilizare.

Spitalele care stau prost cu gestionarea banilor, iar în România nu sunt deloc puţine, nu au un viitor prea fericit. Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a avertizat într-o videoconferinţă la care a convocat, marţi, directorii direcţiilor de sănătate publică, ai caselor judeţene de sănătate, managerii spitalelor şi şefii din prefecturi, că rectificarea aşteptată în tot sistemul în această toamnă nu va face minuni. Banii vor fi atât de puţini încât se speră ca pentru cele trei luni la acest moment descoperite prin contract (octombrie, noiembrie şi decembrie) să se găsească cel puţin bani de salarii. Doar că plafonul salarial va trebui să se încadreze în limite normale, cum nu prea se întâmplă peste tot, fiind unităţi în care s-a depăşit demult plafonul trasat cândva, de 70%, mai mult chiar, fiind spitale care nu acoperă din contractul cu CJAS nici măcar plata salariilor. Şi ministrul nu vrea diminuare de drepturi salariale, a mai ţinut să spună, sugerând că acolo unde cheltuielile sunt prea mari, soluţia este disponibilizarea.

Ce se întâmplă în fiecare spital în parte urmează să „radiografieze” o comisie mixtă Prefectură - CJAS - DSP, iar concluziile să fie transmise către minister până la jumătatea lunii august.

„Dacă mai trimitem 25 de oameni acasă, putem să închidem”

Printre spitalele cu probleme amintite de oficialii de la Bucureşti în videoconferinţă şi-a făcut loc, într-un mod nedorit, Spitalul Orăşenesc Corabia. Şi aici cheltuielile de personal sunt mai mari decât se permite, în analiza ministerul

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum o ora
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 25 minute
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

O femeie a venit cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa, pentru a ameninţa o grefieră/ Ea a fost oprită la timp de jandarmi

News.ro acum 2 ore
O femeie a venit, joi, înarmată cu un cuţit la Curtea de Apel Constanţa pentru a ameninţa o grefieră cu care avea un conflict. Jandarmii au reuşit să o oprească la timp pe femeie.

Percheziții în Lacu Roșu la sedii ale unor operatori economici și domiciliile unor persoane fizice

Informația Harghitei acum o ora
Au fost vizate firme și persoane care au construit un ponton debarcader pe malul Lacului Roșu, loc în care se desfășurau activități turistice fără autorizație Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Harghita, sub

Ilfov: Femeie plasată sub control judiciar, după ce ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni / Ar fi falsificat aproape 90 de ordine de plată

News.ro acum o ora
O femeie a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi sustras peste 130.000 de lei din conturile a şase asociaţii de proprietari din Popeşti Leordeni. În perioada 2019 – 2022, femeia ar fi falsificat aproape 90 de or

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării: Peste 3.500 de materiale care puneau în pericol integritatea alegerilor au fost eliminate prin paltforma „No-Fake”

News.ro acum o ora
Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan a anunţat că au fost eliminate mii de postări cu conţinut înşelător de pe internet, privitor la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie, şi cele care ar putea să aducă atingere cap

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia ambalajelor, sancţionaţi cu până la 50.000 lei

Adevarul acum o ora
Operatorii economici care refuză să returneze garanţia pentru ambalaje pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilo

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 52 minute
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 7 ore
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Temperaturi tropicale în România în acest weekend. Unde vor fi 30 de grade Celsius

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunţat zonele unde vor fi peste 30 de grade, în weekend.

Vremea

București
acum

24°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

20°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/30°
Constanta
acum

22°
joi

14°/22°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/25°
Timisoara
acum

25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/24°