Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu cât au crescut pensiile private în ultimul an?

Publicat in Romania Libera, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat, în cursul anului 2012, un randament mediu de 10,5%, iar activele nete administrate de cele 9 fonduri au crescut cu 50%, până la aproape 9,64 miliarde de lei (2,18 miliarde de euro), potrivit datelor anunţate luni de Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România.

Numărul total al participanţilor la fondurile de pensii din Pilonul II a ajuns la 5,76 milioane în 2012, aceştia fiind cu circa 245.000 mai mulţi faţă de începutul anului 2012. De asemenea, fondurile de pensii private facultative (Pilonul III) au înregistrat în cursul anului 2012 un randament mediu de 9,96%. Activele nete administrate de cele 11 fonduri de pe această piaţă reprezintă aproape 600 de milioane de lei (135 milioane euro). În 2012, activele fondurilor de pensii facultative au crescut cu 37%, iar numărul total al clienţilor fondurilor de pensii facultative a ajuns la 290.000, cu circa 30.000 mai mulţi faţă de începutul anului 2012.

De la înfiinţare şi până în prezent, fondurile de pensii de Pilon II (lansate în luna mai 2008) au înregistrat un randament mediu total de 65%, respectiv o medie anualizată de 11,45%, în timp ce fondurile de Pilon III (lansate în luna mai 2007) au obţinut un randament mediu total de 51,7%, adică o medie anualizată de 7,74%. Potrivit APAPR, pentru fondurile de pensii obligatorii, această performanţă investiţională se traduce prin câştiguri nete pentru participanţi de peste 1,44 miliarde lei, adăugate contribuţiilor brute de 8,19 miliarde lei virate în sistem, pe întreaga durată de funcţionare a Pilonului II.

An greu

„Analizând cifrele, anul 2012 a fost unul dificil, dar de succes pentru sistemul de pensii private. În pofida tuturor turbulenţelor economice, financiare şi politice, fondurile de pensii au continuat creşterea, consolidarea şi au înregistrat rezultat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 3 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 6 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 9 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°