Ce a mai ramas din nu demult sforaitorul 1 mai muncitoresc? Pastrindu-si - prin urmasii de azi ai luptatorilor pentru bla-bla, bla-bla - pretentia la recunoasterea zile in calendar, masele populare, retragindu-se la iarba verde, lasa de fiecare data, dupa ele, tone de resturi menajere, ca doar modernelor utilaje le revine rezolvarea problemei. Asteptind, in urma unui stupid accident de atelier, sa-mi fie pansat piciorul, ies din rezerva si fac pasi pe culoar. Prin usa intredeschisa a rezervei vecine vad pe cineva, probabil proaspat adus din sala de operatie: linga piciorul sanatos, superb, al operatei, celalalt, in bandajul de sarcofag postoperator. Peste care cineva a asezat deja un mic buchet de narcise. De care operata nu stie inca. Zi cu rezonanta europeana, consumata - la Iasi, in preajma monumentului... Independentei. Cum se consuma mai toate celelalte, in ultimii ani. Ar fi meschin sa minimalizezi frumosul simbol istoric al zilei de 9 mai, iscind amanunte. E, totusi, ceva care, subteran, supara. Cind stii ca monumentul - de un triumfalism estetic gen Veramuhina - apartine rastimpului Ceausescu, inaugurat chiar de dictator, te intrebi daca chiar orice poate fi sanjabil: daca acelasi flamboaiant simbol poate aureola si dictatura, si abolirea dictaturii. Probabil insa - sigur insa - ca se uita pina si ceea ce nu trebuie uitat. Furati de frisonul noii sarbatori, nici actantii municipali, nici pestrita asistenta nu incearca exercitiul confuziei. Dimineata e atit de insorita! Cum sa ti-l imaginezi pe Václav Havel - colosalul personaj al schimbarii Europei postbelice - decit traind doar eroic 24 de ore din 24! Nu. Iata o clipa consemnata, frapant intim, in jurnalul sau Pe scurt, va rog: "In debaraua unde sta aspiratorul traieste si un liliac. Cum sa il alung? Becul a fost desurubat ca sa nu-l trezeasca si sa nu-l enerveze". Havel o fi fost enervat vreodata? Oho! Frum