Dining Theatre se află chiar în sala de bal a Doamnei Elena Cuza
Strada Şelari din Centrul Vechi al Bucureştilor era renumită pentru casele de toleranţă care existau în această zonă. Una dintre cele mai cunoscute se afla chiar la numărul 9-11, unde astăzi este Bordello's. Această construcţie a fost mai întâi locuinţă nobiliară, apoi casă de plăceri şi hotel. Din secolul al XIX-lea şi până în zilele noastre, clădirea “a văzut” destule şi a fost complice multor întâmplări.
Locul care găzduieşte, în mileniul trei, Dining Theatre - primul cabaret autentic din România, cu spectacole dichisite care ne trimit, cel puţin cu gândul, la Viena sau Paris - se spune că a fost Sala Tronului. Clădirea, în sine, a fost reşedinţa lui Alexandru Ioan Cuza, iar aşezământul unde astăzi este localizat noul şi atractivul Mulanruj a fost sala de bal a Doamnei Elena Cuza. Tot aici s-a jucat în Bucureşti, pentru prima oară, biliard.
Mulanruj Dining Theatre oferă spectacole de burlesque, magie, teatru, echilibristică, acrobaţie şi dresaj de animale.
Dansatoare numai una şi una, îmbrăcate provocator, apar după cortina roşie. Sunt fetele din trupa Teodor Balet, care susţin, în fiecare weekend, un program de cabaret, după modelul franţuzesc. Nu degeaba Bucureştiul se (mai) numeşte Micul Paris. Avem Arcul de Triumf, ca pe bulevardul Champs-Elysées, ciocolaterii franţuzeşti, clădiri vechi care seamănă foarte mult cu cele din Paris şi, mai nou, iată, un local de cabaret, care imită celebrul restaurant de pe bulevardul Clichy din capitala Franţei: Moulin Rouge.
Mulanruj este decorat în nuanţe de roşu şi poate găzdui maximum 100 de persoane la mese şi pe canapele. “Francezii au un balet format din 60 de dansatori, noi doar din nouă. Nu ne comparăm cu ei, însă ne-am dorit să aducem un crâmpei din ce se întâmplă acolo şi la noi. Este singurul cabaret din Români