Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sudiți, comuna cu cele mai multe văduve din Bărăgan

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Undeva, la aproximativ 20 de kilometri de Slobozia, ascunsă în colbul Bărăganului, există o localitate în care conviețuiesc aproximativ 500 de vădane, reprezentând un sfert din populația comunei. Majoritatea femeilor au vârste ce depășesc 80 de ani, iar viața lor se derulează, în cele mai multe cazuri, sub directa oblăduire a copiilor, și ei ajunși la vârsta senectuții.

Comuna Sudiți este compusă din satele Gura Văii şi Sudiţi și are o populație de aproximativ 2.000 de suflete. Întinsă pe o suprafață locuibilă de aproximativ 140 de hectare, localitatea adăpostește și un număr impresionant de văduve, multe dintre ele fiind singure de mai bine de două decenii.

„Bărbații se uzează mai repede decât femeile“

În comuna Sudiți, conviețuiesc aproximativ 500 de vădane, reprezentând aproape un sfert din populația localității. În opinia edililor locali, o cauză a acestei situații o reprezintă faptul că bărbatul este predispus mai repede la îmbolnăviri, decât femeia, din cauză muncii fizice grele pe care o practică.

„Responsabilitățile bărbatului în comunitate sunt mult mai mari decât ale femii. Ei trudesc toată ziua, pe câmp, fie ploaie, fie vânt, ger sau caniculă. E normal ca ei să fie predispuși mai repede la boli, ca femeile. Din această cauză, am ajuns să avem în evidențe un număr atât de mare de femei singure. Majoritatea sunt foarte în vârstă, pentru că în ziua de astăzi nimeni nu mai muncește pământul ca pe vremea bunicului, iar în plus de asta, mulți au ales să plece la oraș“, declară Emil Vlante, primarul comunei Sudiți.

„Ies la poartă și nu văd lumea“

Pe Elena Găiduleanu, o găsim în casa ei, ascunsă într-un pâlc de salcâmi, alături de fata ei, Elena, care vine să aibă grijă de ea, cât de des poate. Bătrâna are 90 de ani și este văduvă de mai bine de 35 de ani.„Am avut noroc că am copii buni, iubitori, care au grijă de mine.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 5 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 4 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 7 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum 3 ore
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 9 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 7 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 10 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre Xi Jinping şi Vladimir Putin

News.ro acum 12 ore
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o amen

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

16°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°