Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Aţi dăruit speranţă de Crăciun! Vă mulţumim!

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 22 decembrie 2012 ·

Campania demarată luni de cotidianul nostru, intitulată „Dăruieşte speranţă de Crăciun” a luat sfârşit ieri, şi încă o dată, aţi dovedit că în ciuda crizei pe care o resimţim cu toţii, în Vrancea, solidaritatea încă există! Pentru că nu aţi putut rămâne indiferenţi faţă de necazurile şi chiar dramele prezentate, săptămâna aceasta, în paginile Monitorul de Vrancea, de Crăciun va fi un pic mai bine în viaţa a cinci familii din judeţul nostru.

Pe parcursul acestei săptămâni foarte mulţi dintre dumneavoastră aţi adus la sediul redacţiei noastre saci cu haine şi încălţăminte, jucării, alimente, articole de igienă, dulciuri, etc., care au fost transportate la familiile cărora le erau destinate.

Cu toată ninsoarea şi viscolul din ultimele zile, toate donaţiile au ajuns chiar şi în satul Lăstuni, la cei şase copii ai Nelei Vlăsceanu, care îl aşteptau pe Moş Crăciun desculţi. Bucuria lor a fost fără margini, iar momentul în care au primit toate cadourile făcute de dumneavoastră nu va fi uitat, de către aceşti copii, niciodată! Cum doar tatăl lor avea lopată de dat zăpada, ei au sărit să facă pârtie cu mâinile şi cu picioarele, numai să elibereze mai repede drumul spre casa lor, astfel încât să ajungă să poată căra, şi apoi desface mai grabnic, pachetele! Au contribuit la bucuria acestor copii foarte mulţi focşăneni, dar şi Consiliul Judeţean Vrancea şi elevii de la Şcoala Cândeşti. „Mulţumesc frumos părinţilor clasei a şaptea de la Şcoala Cândeşti pentru că s-au implicat în activitatea noastră de a ajuta nişte copii nevoiaşi, de Sărbătoarea de Crăciun”, a spus profesorul Cătălina Grăjdan, de la Şcoala Cândeşti. „Mulţumesc din suflet şi bogdaproste la toţi oamenii care ne-au ajutat”, a spus mama celor şase copii, care a mărturisit că niciodată în viaţă nu i s-a întâmplat aşa o bucurie.

De asemenea, lui Datcu Frăţilă, bătrânul

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 30 minute
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 53 minute
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum o ora
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 4 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 3 ore
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°