Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum închidem balconul de la ultimul etaj

Publicat in Romania Libera, joi 1 august 2013 ·

Balcoanele apartamentelor aflate la ultimul etaj ridică o problemă specifică atunci când proprietarii doresc să le introducă în aria utilă a locuinţei. Este vorba de faptul că ele nu beneficiază de “acoperişul” reprezentat de planşeul balconului de la etajul superior.

Dacă vă aflaţi într-o atare situaţie, pe lângă închiderea celor trei suprafeţe cu geamuri şi tâmplărie termoizolante, va trebui să găsiţi o soluţie şi pentru zona superioară a balconului. Noi am întâlnit două rezolvări diferite pe care le vom descrie în cele ce urmează.

În prima dintre ele, proprietarii au ales pentru acoperişul balconului panouri tip sandwich (foto 1). Acestea sunt de tip stratificat, termoizolante, avand faţa interioară şi pe cea exterioară realizate din tablă de oţel laminat, galvanizată la cald şi vopsită în bază poliesterică, cu miez de polistiren expandat ignifugat.

Panourile au o rezistenţă mecanică mare, asigură un factor de protecţie termică foarte bun, nu se deformează şi nu permit infiltrarea apei. Greutatea lor este mult mai mică decât cea a materialele clasice, ceea ce le face uşor de manipulat, croit şi montat.

În cazul nostru particular, a fost construit un schelet din ţeavă rectangulară de 8x5 cm. Acesta a servit drept bază atât pentru ferestrele de tip termopan, cât mai ales însă pentru acoperişul balconului. S-au “plantat” şase stâlpi, doi lipiţi de peretele exterior al balconului, în cele două extremităţi ale acestuia, iar patru pe parapet. Primii doi stâlpi au o înălţime superioară, pentru a asigura panta necesară acoperişului.

A doua soluţie face apel la sticla termoizolantă cu tâmplărie din PVC (foto 2). Practic, acoperişul balconului a fost construit din aceleaşi materiale folosite la închiderea lui pe cele trei laturi.

Balcoanele apartamentelor aflate la ultimul etaj ridică o problemă specifică

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°