“Simplă, naturală şi sinceră”. Aşa trebuia să fie soţia lui. Când a întâlnit-o pe Claudia, Fane a ştiut că ea este aleasa, femeia visurilor lui.
Avea 18 ani când a decis
să-şi ia viaţa în piept. Şi-a părăsit familia şi prietenii din Târgu Mureş şi a plecat în localitatea hunedoreană Brad, lângă Deva. Simţea nevoia şă fie liber, iar Târgu Mureşul îl sufoca. Habar nu avea că în oraşul minier avea să îşi găsească jumătatea şi să îşi împlinească astfel destinul.
Pasionat de istorie, în ziua în care a împlinit 21 de ani, Fane s-a dus la „întâlnirea moţilor cu istoria”, un festival devenit tradiţie în zonă. Acolo a întâlnit-o pe Claudia, educatoarea cu ochi albaştri care l-a cucerit din prima clipă.
Din ziua aceea au rămas împreună. Au împărţit totul şi au înfruntat viaţa, cu bune şi cu rele. Le e greu să spună ce i-a apropiat sau ce i-a ţinut unul lângă celălalt. “Pe noi totul ne leagă. În aceşti şapte ani am fost tot timpul împreună”, mărturisesc mirii privind cu nostalgie în urmă.
“E mai deosebit. Gândeşte altfel. E cu un pas înaintea bărbaţilor din oraşul meu”, spune Claudia despre bărbatul căruia i-a spus un “da” hotărât în urmă cu doi ani. Mireasa a ţinut neapărat să-mi povestească ziua de decembrie în care Fane a sunat-o şi, fără prea multe explicaţii, a rugat-o să coboare în faţa blocului. Acolo a scos din buzunar o inimioară în care se afla inelul de logodnă, s-a aşezat apoi “într-un genunchi” şi a cerut-o de soţie. Claudia a acceptat fără să stea pe gânduri. Fane era bărbatul la care visase dintotdeauna.
Chiar dacă locuiesc cu chirie, iar Fane nu are deocamdată un loc de muncă, mirii sunt plini de optimism şi îşi fac planuri de viitor.
Au venit să facă nunta la Târgu Mureş, iar acum, că a trecut evenimentul, abia aşteaptă să se întoarcă în oraşul unde “viaţa e mai liniştită” decât aici.
În Brad viaţa are gust ş