Monica Cismaş şi-a pierdut viaţa vineri, după ce, de dorul mamei, a refuzat timp un an să mănânce. Fetiţa de doar 11 ani, din Timiş, a zăcut mai bine de un an la pat şi a fost plimbată prin spitale pentru că nu mai voia să mănânce.
Monica Cismaş se hotărâse că nu mai poate trăi fără mama ei, care o lăsase în grija bunicii atunci când plecase la muncă în Italia. Deşi Protecţia Copilului din Arad şi din Timiş a fost anunţată că starea micuţei se degradează de la o zi la alta fără nici o explicaţie medicală plauzibilă, asistenţii sociali nu au luat nicio măsură. Imediat după moartea fetiţei, vina este „pasată” de la unii la alţii.
Cristina Negrea, mama Monicăi şi persoana care ar fi putut opri oricând acest calvar, a vizitat-o ultima dată pe micuţă în luna mai. Ea a declarat că nu se simte vinovată şi că medicii ar fi trebuit să salveze viaţa fiicei ei. „Prioritar e să fac bani. Am muncit în Italia cât m-au ţinut picioarele. Am stat departe de fetiţa mea că iubirea nu ţine de foame. Nu am nicio vină pentru moartea Monicăi. Medicii ce au păzit? Ei nu sunt plătiţi ca să salveze vieţi? Monica nu a murit din cauza mea“, a declarat Cristina Negrea. Medicii spun, la rândul lor, că au făcut tot ce se putea.
„Momentan nu am primit rezultatul anchetei administrative demarate de conducerea Spitalului Clinic Judeţean Arad. După ce vom avea toate datele necesare legate de fetiţă, pas cu pas, vom urmări cu atenţie ce s-a întâmplat şi vom trimite şi la Ministerul Sănătăţii concluzia”, a declarat Dana Negru, director coordonator al DSP Arad.
Ministerul Sănătăţii nu va întreprinde nicio anchetă în cazul fetiţei care a murit prin înfometare. „Direcţia de protecţie a copilului trebuia să îi asigure un psiholog, dacă era nevoie de el. Aceasta nu este treaba instituţiilor sanitare”, a declarat Oana Grigore, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.
Ce