Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional în urma unor noi controale efectuate, ieri, la Şinca Nouă şi Poiana Mărului.
Poliţiştii au organizat acţiunea pe linie de silvicultură în scopul pentru identificarea persoanelor care sustrag material lemnos din fondul forestier și în scopul controlului legalității transportului de material lemnos pe drumurile publice.
În timpul raziei, poliţiştii au controlat nouă autovehicule care transportau material lemons. În urma verificărilor, oamenii legii au aplicat cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei şi au confiscat 24,4 m/c material lemons.
„În timpul desfășurării acţiunii au fost constatate două infracţiuni prevăzute de Legea 46/2008, fiind identificați doi localnici, care au tăiat fără drept, dintr-o pădure privată 12 m/c material lemons", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, comisarul şef Liviu Naghi.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: