Şi-a schimbat statusul în "căsătorit" şi a declanşat haos pe internet. Asta a făcut, sâmbătă, Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai populare reţele de socializare din lume, Facebook. El s-a însurat în secret cu iubita lui chinezoaică, Priscilla, după 9 ani de relaţie. Şi-a schimbat statusul în "căsătorit" şi a declanşat haos pe internet. Asta a făcut, sâmbătă, Mark Zuckerberg, fondatorul celei mai populare reţele de socializare din lume, Facebook. El s-a însurat în secret cu iubita lui chinezoaică, Priscilla, după 9 ani de relaţie.
Priscilla Chan, 27 de ani, a pus mâna pe cel mai bogat burlac al planetei, Mark Zuckerberg. Chinezoaica a devenit, în doar 24 de ore de la anunţul căsătoriei, cel mai căutat personaj de pe internet. Şi cum toată lumea a vrut să afle mai multe despre norocoasa asiatică, informaţiile au început să curgă. Presa din SUA o descrie pe noua doamnă Zuckerberg ca fiind o tipă ambiţioasă, isteaţă foc, dar care are anumite fixuri: "Face poze în prostie cu câinele ei, Beast, mai multe chiar decât face cu Mark, şi e obsedată de telefonul mobil, pe care îl verifică din 5 în 5 secunde".
Mai mult, conform unor surse din anturajul celei supranumite "soţia de 100 de miliarde de dolari" (n.r. - aceasta este valoarea Facebook în prezent), Priscilla e stăpâna casei, Mark ascultând orbeşte sfaturile ei. Pretenţioasă din fire, chinezoaica l-a făcut pe Mark să-l treacă sudori reci până şi-a ales inelul de logodnă cu diamante şi rubine, conceput chiar de miliardarul de 28 de ani.
Nunta lui Mark cu Priscilla a fost făcută în mare secret. Cei 100 de invitaţi, doar apropiaţi ai cuplului, au fost anunţaţi că are loc petrecerea de absolvire a Priscillei, nicidecum o ceremonie. Cei doi s-au cunoscut şi s-au împrietenit acum mai bine de 9 ani, la Universitatea Harvard, când Mark a chemat-o pe Priscilla să lucreze la Facebook.