Spre marea mea bucurie, anul cinematografic a debutat în forţă. Vizitele mele la magazinul de unde închiriez filme au început să merite efortul motor investit. Şi mersul la cinema se dovedeşte ceva mai productiv, pe marile ecrane începând să aterizeze lungmetrajele distinse cu Globuri de Aur. Dar, despre acestea în episodul următor. Destule "bunătăţi" pentru a nu mai sta pe jar întrebându-mă dacă am despre ce scrie.
La noutăţi video, primul care mi-a sărit în ochi şi mai apoi în mâini a fost cel intitulat Tinereţe şi regizat de Larry Clark (foarte cunoscut ca fotograf) . Are şi de ce să fie controversat. Ideea că poţi fi infectat cu SIDA din momentul începerii vieţii sexuale m-a speriat mai rău decât tot chinul bolii descris în detaliu în piesa/mini-serialul Îngeri în America. Acolo, lirismul şi halucinaţiile sugerau - e drept, oblic - speranţa unei redempţiuni. Se murea poetic. Or, filmul lui Clark se situează la extrema opusă. E la fel de crud ca un ficat de porc agăţat în vitrina unei măcelării. A nu se citi "ne-elaborat". A fost nevoie de mult efort regizoral pentru ca lungmetrajul să dea o impresie atât de violentă. De altfel, se filmează în stilul cinema vérité. Regizorul, debutant la cincizeci-şi-doi de ani, vede acest film ca pe un semnal de alarmă.
Filmul povesteşte viaţa unor adolescenţi din timpul unei zile. Începutul e de-a dreptul plictisitor, vezi o scenă de sex între un adolescent şi o puştoaică de doisprezece ani, apoi asculţi banalităţi obscene debitate cu virulenţa specifică vârstei. Apoi şocul (pe care nimic nu ţi-l anticipează): unul dintre ei, Telly (Leo Fitzpatrick), mai exact cel amator de virgine, e seropozitiv, nu ştie, şi împrăştie boala în jur ca o fântână arteziană. Brusc, scena de debut devine tragică.
Dialogul e adesea dezgustător, şi nu doar prin obscenitate - paradoxal, e o creaţie a unei min
