Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comune păzite de un singur agent sau posturi de poliţie fără maşină de serviciu

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Mai multe comune din judeţul Suceava sunt păzite de către un singur poliţist, care, în timpul programului, când nu e în concediu, bolnav ori chemat pe la şedinţe la subunităţi ori la sediul poliţiei judeţene, trebuie să fie şi la post, să se deplaseze şi la intervenţiile 112 şi să mai şi patruleze prin satele care i-au fost date în grijă.

Totuşi, respectivii poliţişti se pot considera norocoşi pe lângă alţi colegi de-ai lor, care trebuie să se deplaseze la intervenţiile 112 cu maşinile personale, cu benzina lor, pentru că postul la care sunt încadraţi nu are nici o maşină de serviciu.

Situaţia se întâmplă de luni de zile, în unele cazuri chiar de peste un an, şi a fost sesizată de inspectorul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ de când s-a reîntors la comanda Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, după perioada de aproape un an cât a fost detaşat la conducerea poliţiei judeţului Călăraşi.

Pe jos sau cu mijloace personale trebuiau să se deplaseze în teren şi poliţiştii secţiei Iacobeni, în parcarea căreia nu se află de luni de zile nici o maşină cu girofar şi sirenă.

Mutările lui Todiruţ

Reîntors în fruntea IPJ Suceava, comisarul-şef Todiruţ a cerut o analiză a tuturor acestor probleme constatate.

„Urmare a analizei efectuate la solicitarea şefului inspectoratului au fost identificate posturi de poliţie rurală la care activa un singur lucrător, dar şi posturi de poliţie care aveau în gestiune situaţii operative complexe, necesitând un număr superior de poliţişti în vederea asigurării şi menţinerii unui climat de siguranţă publică”, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, inspectorul principal Ionuţ Epureanu.

Acesta a explicat că în perioada ianuarie-iunie 2013 au fost încadrate cu un singur agent trei posturi de poliţie: Fundu Moldovei, Moldova Suliţa şi Muşeniţa.

„În prezenţa şefului inspectoratului

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 5 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°