Mesajul a fost trimis. Multumesc!

550 de familii nevoiaşe din Iaşi ar putea spera la o locuinţă

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 2 august 2013 ·

Municipalitatea a iniţiat demersurile pentru construcţia unui campus social din zona Cicoarei.

Proiectul Primăriei prevede amenajarea campusului în cartierul Apărătorii Patriei, pe un teren în suprafaţă de 29.000 mp, delimitat de străzile Erou General Stăvrescu, Erou Maior Ioan Lateş şi Capitan Vasile Teodoreanu. Cartierul înfiinţat pentru cazurile sociale, după modelul cartierului de locuinţe sociale din Metalurgie, va fi format din 550 de unităţi locative, dintre care 275 vor fi cu două camere, iar restul, în proporţii egale, cu o cameră, respectiv, trei camere. Apartamentele vor fi distribuite în blocuri de câte trei etaje, imobilele urmând să fie dispuse în funcţie de încadrarea în teren. Proiectul Primăriei prevede şi racordarea cartierului la utilităţi, precum şi parcări, un teren de sport, parcuri de joacă şi spaţii verzi. Campusul social va include şi o cantină, un pavilion administrativ cu un cabinet medical, un spaţiu comercial şi un post de Poliţie Locală. De asemenea, ar putea fi construite o grădiniţă şi o creşă, fiecare din ele cu o capacitate pentru 100 de copii.

Această investiţie se află abia în stadiul de documentaţie. Primăria va organiza pe data de 21 august o licitaţie pentru proiectarea campusului social. Contractul are o valoare de 80.645 de lei şi va trebui dus la îndeplinire într-un termen de trei luni. Firma selectată va trebuie să propună cel puţin două soluţii pentru construcţia campusului, una dintre ele fiind şi posibilitatea construcţiei unei căi de acces auto sau pietonal pentru râul Bahlui. Abia după finalizarea documentaţiei şi aprobarea investiţiei de către Consiliul Local, Primăria va identifica o sursă de finanţare pentru a demara investiţia.

Municipalitatea a iniţiat demersurile pentru construcţia unui campus social din zona Cicoarei.

Proiectul Primăriei prevede amenajarea campusului în cartierul Apărător

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°