Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maike Cioacă, victorie cu dedicaţie pentru Lucian Bute

Publicat in GAZETA de SUD, marți 2 august 2011 ·

După ce a ieşit, pentru a doua oară consecutiv, campion naţional la seniori, pugilistul craiovean Maike Cioacă i-a dedicat victoria idolului său, campionul mondial IBF Lucian Bute, prezent la finalele de la Bacău

Pugilistul craiovean Maike Cioacă, de 18 ani, şi-a înscris, la sfârşitul săptămânii trecute, în palmares un nou titlu de campion naţional. Sportivul legitimat la SCM Bacău a ieşit, pentru a doua oară consecutiv, campion naţional la seniori, la categoria 52 de kilograme, după ce l-a învins la puncte, în finala competiţiei desfăşurate la Bacău, pe colegul de club Alin Leucean.

După ce arbitrii au dat decizia, craioveanul a ţinut neapărat să dedice victoria idolului său, campionul mondial la categoria IBF Lucian Bute, prezent la finalele desfăşurate în Sala Sporturilor din Bacău.

„Sunt un mare admirator al lui Lucian şi prezenţa lui în sală la finală m-a motivat. După ce am primit decizia, am ridicat pumnul spre el, apoi l-am dus la inimă, în semn de preţuire. După ce am coborât din ring am mers la el şi mi-a dat autograf pe diplomă şi m-a felicitat. Ne mai întâlnisem şi cu altă ocazie şi mi-a dat sfaturi utile: să muncesc mult, iar când urc în ring să nu ţin cont de rezultatele anterioare“, a spus Cioacă.

Pugiliştii de la SCM Bacău au dominat competiţia, câştigând şase din cele zece medalii de aur puse în joc. Antrenorul Relu Auraş a decis ca în meciurile din semifinale şi finale, unde se vor întâlni pugilişti de la SCM Bacău, să nu stea în colţul ringului nici el, nici ceilalţi tehnicieni de la clubul moldovean. De aceea, lui Cioacă i-a stat în colţul ringului Constantin Cucu, fostul său antrenor de la Armata Craiova.

Se pregăteşte pentru Mondiale

„Eu i-am stat în colţ lui Maike, dar şi altui fost elev al meu, legitimat acum tot la Bacău, Irinel Olaru, medaliat cu bronz. În finală, Maike a învins un băiat pe care

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum o ora
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 2 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 2 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 20 minute
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum 46 minute
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

16°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°